Guvernul României a stabilit un termen limită pentru a actualiza codurile CAEN (Clasificarea Activităților din Economia Națională) până la data de 30 iunie 2026. Această decizie vine în contextul trecerii la noua versiune CAEN Rev. 3, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025.
A fost adoptată Hotărârea nr. 284/2025 care stabilește un termen de 18 luni pentru a actualiza codurile CAEN conform noii clasificări REV 3. Termenul de 18 luni este calculat de la data intrării în vigoare a unei versiuni CAEN actualizate, adică 01.01.2025, având termen final la 30.06.2026.
Aspecte cheie ale acestei actualizări
Actualizarea codurilor CAEN trebuie finalizată până la 30 iunie 2026. Pe parcursul celor 18 luni de tranziție, atât vechile coduri CAEN, cât și cele noi vor fi acceptate. Scopul actualizării este alinierea la standardele europene (NACE Rev. 2.1) dar se referă și la reflectarea schimbărilor din piața muncii și apariția noilor domenii de activitate.
Această actualizare afectează aproximativ 1,2 milioane de persoane juridice și peste 430.000 de persoane fizice autorizate (PFA). Autoritățile recomandă începerea procesului de actualizare cât mai curând pentru a evita aglomerația și posibilele sancțiuni.
Această schimbare presupune ca societățile, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF) să-și actualizeze obiectul de activitate în conformitate cu noua clasificare. Astfel că, la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) a fost stabilită procedura necesară pentru implementarea acestei actualizări, asigurându-se conformitatea cu noile reglementări.
Arbori care sunt protejați prin lege în România
Începând cu 1 ianuarie 2025, profesioniștii completează Cererea de înregistrare în registrul comerțului (original), în care precizează obiectul principal de activitate conform CAEN Rev. 3. Cererea de înregistrare în registrul comerțului se depune prin intermediul portalului de servicii on-line, la ghișeu sau prin transmitere prin intermediul serviciilor de poştă/curierat și se soluționează de către registratorul de registrul comerțului.
În toate cazurile care implică actualizarea obiectului de activitate, oficiul registrului comerțului emite, cu titlu gratuit, un nou certificat de înregistrare, precum şi informații punctuale la zi din registrul comerțului.
Actualizarea se realizează prin depunerea unei cereri la Registrul Comerțului (pentru firme) sau la autoritatea competentă (pentru PFA-uri).
În cadrul actualizării obiectului de activitate conform CAEN Rev.3, persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea înregistra un număr maxim de 5 clase de activități conform codului CAEN, iar întreprinderile individuale vor putea înregistra un număr maxim de 10 clase de activități conform codului CAEN.
Aceste limite sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1), respectiv art. 24 alin. (1) din OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare.
Ce obiective are actualizarea codurilor CAEN
Actualizarea CAEN are ca obiective, în principal, ordonarea informațiilor economice și sociale potrivit noului mod de organizare și funcționare a societății românești și a economiei naționale, precum și armonizarea la clasificările utilizate pe plan european și internațional.
Modificările între CAEN Rev. 2 și CAEN Rev. 3 sunt de tipul:
- la două sau mai multe clase CAEN Rev. 2 îi corespunde o singură clasă CAEN Rev. 3;
- o singură clasă CAEN Rev. 2 are în corespondență două sau mai multe clase CAEN Rev. 3;
- la două sau mai multe clase CAEN Rev. 2 corespund două sau mai multe clase CAEN Rev. 3.
În cadrul acestor relații de corespondență, o activitate exprimată printr-o clasă CAEN Rev. 2 poate fi exprimată prin mai multe clase CAEN Rev. 3; mai multe clase CAEN Rev. 3 pot fi exprimate printr-o singură clasă CAEN Rev. 2.
După data de 01.01.2025, documentele depuse de profesioniști în susținerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunal trebuie să fie întocmite potrivit CAEN Rev. 3.
Această modificare este esențială pentru mediul de afaceri din România, având ca scop modernizarea și alinierea la standardele europene.