Evenimentul outdoor din București ”Străzi deschise, București – Promenadă urbană” începe pe 6 aprilie și se va încheia pe 13 octombrie. În această perioadă unele artere aglomerate ale Capitalei se transformă în spații pietonale temporare.
În aceste zone se vor organiza diverse spectacole de teatru, concerte stradale, expoziții, ateliere pentru copii și activități sportive. Așadar, din primul weekend, 6-7 aprilie 2024, Calea Victoriei devine pietonală, între orele 10.00 și 22.00, pe segmentul de drum Piața Victoriei – intersecția cu str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor.
În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.
Timp de 25 de weekenduri, mai multe străzi ale Capitalei devin din nou, rând pe rând, pietonale.
„Timp de 25 de weekenduri, vom fi prezenți în centrul orașului, pe Calea Victoriei, dar și în cartiere, în toate sectoarele”, spune Nicușor Dan, Primarul Capitalei.
Scopul evenimentului este de „a reclădi spiritul de comunitate și a aduce cultura în stradă”. Ediția de anul trecut a avut succes în rândul cetățenilor, înregistrând peste un milion de participanți, completează primarul.
Obiective turistice România: unde vă puteți răcori în natură
Pe parcursul anilor anteriori, proiectul a adus în stradă diverse manifestații artistice, atât pentru adulți cât și pentru tineri: piese de teatru, ateliere de pictură, acrobații, dans contemporan și concerte ale artiștilor locali.
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” este un eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București și CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Străzi deschise reprezintă un proiect outdoor amplu al Capitalei care aduce sute de artiști, în peste 600 de evenimente artistice, în fața publicului și transformă străzile Bucureștiului în centre de creativitate și expresie artistică și o sursă de bucurie constantă pentru toți bucureștenii, indiferent de vârstă.
Promenada urbană din București este o inițiativă urbană ce urmărește promovarea mobilității sustenabile, susținerea și promovarea actului cultural, sprijinirea economiei locale și a coeziunii sociale, prin crearea unui spațiu în care locuitorii din diferite părți ale orașului se pot întâlni, interacționa și împărtăși experiențe, contribuind la consolidarea comunității și la promovarea diversității culturale.
București este capitala României, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația stabilă de 1.883.425 de locuitori (2011) face ca Bucureștiul să fie printre marile orașe din Uniunea Europeană.
Top 11 cele mai spectaculoase cascade din România
Conform unor estimări ce iau în considerare persoanele fără domiciliu în oraș, sau în tranzit, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care fac parte din Zona Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și județele României și este împărțit în șase sectoare.