Garden of Lights: Alice în Țara Minunilor este prima expoziție cu iluminat decorativ din București, organizată la Grădina Botanică. Expoziția reprezintă un spectacol multimedia inspirat de celebra carte scrisă de Lewis Carroll, un eveniment în aer liber, plin de lumină.
În perioada 3 noiembrie 2023 – 3 martie 2024 iubitorii personajelor uneia dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii (care a stat la baza clasicului desen animat Disney) pot vizita la Grădina Botanică din București “Garden of Lights: Alice în Țara Minunilor”, un spectacol multimedia care deschide larg porțile imaginației.
Expoziția „Alice în Țara Minunilor” din Grădina Luminilor este deschisă așadar, timp de patru luni, în timpul orelor de după-amiază, inclusiv în weekend și de sărbători.
Grădinile de lumini organizate în aer liber
Grădinile de lumini sunt expoziții tematice organizate în aer liber, pline de povești multimedia uimitoare spuse cu ajutorul luminii și muzicii, un eveniment care îmbină arta luminoasă cu frumusețea naturii.
În cadrul expoziției este amenajat cel mai lung tunel luminat din Europa care are 200 m lungime și 320.000 de leduri.
Aici, vizitatorii sunt întâmpinați cu zeci de atracții inedite: scene tematice, instalații artistice și puncte foto, copaci luminați, dar și spectacole de lumini și multimedia unice. O experienţă multi-senzorială o constituie instalaţiile luminoase sincronizate cu muzica şi efectele sonore.
Clădirile noi trebuie construite cu protecție pentru defectele de arc electric
Persoanele de toate vârstele pot să înceapă aventura pe urmele iepurelui alb, care întârziase la o întâlnire foarte importantă, pot să descopere zâmbetul larg al Pisicii de Cheshire sau pot să întâlnească alți eroi fantastici, într-o poveste suprarealistă unde efectele vizuale sunt mereu surprinzătoare.
Cu instalații multimedia, lumini și personaje ca Domnul Omidă, cei care ajung în lumea lui Alice pot să o întâlnească și pe temuta Regina de Cupă, să își redescopere forța fanteziei și magia poveștilor, adulții pot chiar să redevină pentru puțin timp copii.
Informații program și bilete
Grădina Botanică București se află pe Șoseaua Cotroceni, nr. 32, sector 6 București, România. Expoziția organizată aici poate fi vizitată între 3 noiembrie 2023 și 29 ianuarie 2024, după următorul program:
Luni – joi:
Grădină: 16:00 – 20:00,
Casierie: 15:45 – 19:30.
Vineri – duminică, sărbători:
Grădină: 16:00 – 21:00,
Casierie: 15:45 – 20:30.
Programul pentru perioada 30 ianuarie 2024 – 03 martie 2024:
Luni – joi:
Grădină: 17:00 – 20:00,
Casierie: 16:45 – 19:30.
Vineri – duminică, sărbători:
Grădină: 16:00 – 21:00,
Casierie: 15:45 – 20:30.
Grădina Botanică este închisă pe 24.12.2023 și 31.12.2023.
Cum va arata Forbes International Tower din Egipt în 2027
Prețuri bilet de intrare la expoziție
Este indicat să vizitați această expoziție seara sau noaptea, când întunericul pune în evidenţă luminile.
Tipuri de bilete:
- Bilet normal (Luni-Joi) – 52.00 lei
- Bilet normal (Vineri-Duminică) – 63.00 lei
- Bilet cu reducere (Luni-Joi) – 42.00 lei
- Bilet cu reducere (Vineri-Duminică) – 52.00 lei
- Bilet pentru copii sub 100 cm – 1.50 lei
Tipuri de abonamente:
- Abonament normal – 125.00 lei
- Abonament cu reducere – 104.00 lei
- Abonament pentru un copil de până la 100 cm – 1.50 lei
Biletele de intrare pot fi cumpărate de pe pagina Garden of Lights și din rețeaua iabilet.ro. De aici pot fi achiziționate atât bilete cu o singură intrare, cât și abonamente de sezon, valabile pentru toate cele 4 luni ale expoziției.