Începe cea de-a 9-a ediție a festivalului multidisciplinar Unfinished. Timp de trei zile, în perioada 27-29 Septembrie, în House of Ideas (str. Dionisie Lupu 46), sera de patrimoniu și grădina de 4000 de mp din inima Bucureștiului, vor avea loc conversații, instalații, performance-uri, sesiuni de wellbeing și de degustare, alături de workshop-uri și experiențe toate construite în jurul temei acestei ediții – Praxis.
Printre invitații de anul acesta la Unfinished se numără pianistul Faraj Suleiman, poetul Ben Okri, care călătorește din UK până în România cu trenul, fondatorul platformei Slowness, Peter Conrad, artista Sanda Weigl, arhitectul Marko Brajovic, fondatorul programului MESA, Barbara Soalheiro, futurologul și regizorul Jason Silva și Grace Boyle, artist multisenzorial.
Printre cele mai așteptate momente la Unfinished sunt:
-Urban Planning Walk cu urbanistul Lior Steinberg
-Degustare de pâine cu sommelierul Lara Schütz
-Sesiune de vindecare acustică cu Awa Ly
-Morning Bootcamp cu Tiberiu Ușeriu
-Cartografierea grădinii Casei Universitarilor cu Nicolas Triboi
-Workshop de vopsire naturală a țesăturilor cu plante cu Adelina Toma
Pe lângă acestea vor mai avea loc lecturi publice, concerte, interviuri, ateliere de circle singing, ceremonii ale ceaiului, sesiuni de yoga și de ecstatic dans și prezentări.
Unfinished este o platformă globală care celebrează intersecția dintre artă, știință, filozofie și experiență umană. Aici, ideile curg liber între științe, arte, filozofie și alte domenii, creând un spațiu de explorare nelimitat.
Expoziția „Akin Ekici: Colors of Autumn – Culori de Toamnă”
De la ateliere interactive și conversații provocatoare până la instalații artistice imersive și momente de wellbeing, evenimentul oferă o gamă largă de experiențe menite să te inspire și să te transforme.