Filmul Back to Black este o dramă biografică despre viața cântăreței și compozitoarei britanice Amy Winehouse, interpretată de Marisa Abela.
Regizat de Sam Taylor-Johnson și scris de Matt Greenhalgh, filmul Back to Black îi mai are în distribuție pe Jack O’Connell, Eddie Marsan și Lesley Manville.
Filmul a fost filmat în Marea Britanie și în SUA.
Amy Winehouse a fost o cântăreață și compozitoare britanică, cunoscută pentru vocea sa puternică și talentul muzical excepțional. S-a născut și a crescut în Londra, unde a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă fragedă. Influențată de artiști precum Billie Holiday și Etta James, Amy a dezvoltat un stil muzical unic, ce combina soul, R&B și jazz.
Sinopsis
Back to Black prezintă viața și cariera lui formidabilei Amy Winehouse, din adolescență până la maturitate, și ne arată cum a fost creat unul dintre cele mai bine vândute albume ale timpurilor noastre.
Trailer Back to Black
Filmul îl puteți vedea la Cinema City, în luna aprilie.
Detalii despre film:
- Data lansării: 12 aprilie 2024 (România)
- Regizor: Sam Taylor-Johnson
- Scenariu: Matt Greenhalgh
- Distribuție: Marisa Abela (Amy Winehouse), Jack O’Connell, Eddie Marsan, Lesley Manville
- Gen: Dramă, Biografie
- Durata: 2 ore și 2 minute
- Producție 2024
- Distribuit de Ro Image 2000
- Formatul Proiecției 2D
Filmul include multe dintre melodiile lui Amy Winehouse, cu vocea Marisei Abela. Filmul va prezenta viața lui Amy Winehouse, de la adolescență la maturitate, și crearea unuia dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile.
Nick Cave și Warren Ellis au compus coloana sonoră a filmului, iar Giles Martin a fost producătorul muzical.
Filmul de comedie „Un an dificil” rulează la cinema din 5 aprilie
Amy a debutat în 2003 cu albumul „Frank”, apreciat de critici pentru maturitate și originalitate. Succesul major a venit odată cu lansarea albumului „Back to Black” în 2006. Albumul a câștigat 5 premii Grammy, inclusiv „Cel mai bun album al anului”, și a consacrat-o pe Amy ca una dintre cele mai importante voci din muzica contemporană.
Viața personală a lui Amy a fost tumultuoasă, marcată de dependența de alcool și droguri, precum și de o relație turbulentă cu soțul ei, Blake Fielder-Civil.
Amy Winehouse a murit la 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, din cauza intoxicației cu alcool. Moartea sa prematură a șocat lumea muzicală și a stârnit un val de emoție și regrete.