Plantele în general sunt frumoase și plăcute. Unele sunt atractive pentru aspectul lor, altele sunt dorite pentru că emană un parfum deosebit sau au proprietăți curative și mai sunt unele plante și mai spectaculoase care, pe lângă faptul că îndeplinesc toate caracteristicele menționate anterior au și denumiri care fac referire la divinitate.
Nu s-au ales întâmplător numele lor, aceste plante au o legătură cu personaje biblice. Care sunt plantele cu nume divine? Haideți să aflăm povestea acestor flori și asocierea lor cu anumite personaje ce aparțin divinității.
1.Mantia Maicii Domnului – Rozmarin
Foto: Pixabay/ Hans
La inceputurile crestinismului, rozmarinul a fost numit Roza sau trandafirul Mariei, în onoarea Maicii Domnului.
Conform unei legende, floarea rozmarinului inițial albă și-a împrumutat culoarea de la mantia albastră a Fecioarei Maria. Se spune că atunci când au fugit în Egipt, Iosif, copilul Iisus și Fecioara Maria, aceasta din urmă a trecut cu mantia peste un tufiș cu flori albe de rozmarin iar acestea au devenit în mod spectaculos, albastre.
O altă legendă arată că Maica Domnului a spălat la râu hainele lui Iisus și le-a pus apoi la uscat pe o tufă de rozmarin. Drept recompensă a serviciului făcut lui Iisus, florile tufișului au devenit albastră.
2.Plante miraculoase – Arborele de Mirt
Foto: Pixabay / Solfaroli Renzo
În greacă, cuvântul „mirt” înseamnă balsam sau smirnă. Din vremea Greciei antice și a Romei mirtul a rămas un simbol al frumuseții și al tinereții.
Mănunchiurile de mirt erau considerate de vechii evrei un semn de aducere-aminte a vremurilor bune, făgăduite de Domnul poporului său. Crenguțele firave, coaja lor fragedă și roșie și plină de frunze lucioase și veșnic verzi, sunt parcă anume create spre a face cununi din ele.
În zilele de sărbătoare, israeliții împodobeau cu frunze de mirt colibele. În antichitatea păgână, mirtul era arbustul închinat zeiței Afrodita. Tot la păgâni, ramura sau cununa de mirt a fost simbolul învierii în lupte și competiții.
În creștinism, mirtul simbolizează biruința asupra morții și se plantează pe morminte. Fiind considerat și simbol al frumuseții, tinereții și fecioriei, mirtul este purtat în jerbe și cununi și de nuntași.
3.Coroana lui Isus – Euphorbia Milii alba
Coroana lui Isus – Foto:Pixabay/ Silke
Numele plantei Iisus / Hristos se datorează spinilor și bracteelor roșii adânci care se referă la ghimpele coroanei pe care Isus a trebuit să-l poarte în timpul răstignirii și sângelui său. Astfel, legenda o asociază cu coroana de spini purtată de Hristos și se presupune că specia a fost introdusă în Orientul Mijlociu în vremuri străvechi.
Euphorbia milii, coroana de spini, planta lui Hristos, sau spinul lui Hristos, este o specie de plante cu flori din familia Euphorbiaceae, originară din Madagascar. Numele speciei îl comemorează pe baronul Milius, fost guvernator al Réunionului, care a introdus specia în Franța în 1821.
Coroana lui Isus denumită științific Euphorbia Milii, este o plantă fascinantă cu flori termosensibile. Aceasta reprezintă una dintre cele mai rare plante suculente, un cactus plin de flori pe tot parcursul anului, dacă sunt asigurate condițiile necesare.
4.Mâna Maicii Domnului – Caprifoiul
Foto: Pixabay/ Dieter Staab
O legendă spune că Maica Domnului cu micul Iisus în brațe a căutat adăpost la mai multe plante ca să scape de soldații lui Irod când aceștia o hărțuiau. Singura plantă care a primit-o, oferindu-i adăpost în acele grele momente, a fost caprifoiul. La plecare, Maica Domnului a binecuvântat-o, să aibă puteri vindecătoare:
„De azi înainte și până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îți dau puterea să vindeci pe om de toate bolile și să-l salvezi de la moarte așa cum ai făcut tu pentru mine”.
O altă legendă este legată de momentul când Maria mergea să o viziteze pe Elisabeta, care era însărcinată cu Ioan (Botezătorul). Femeile au început să-și spune necazurile de zi cu zi. Astfel, Elisabeta i-a vorbit şi despre o boală, ce avea de multă vreme şi căreia nu-i găsise leac. Atunci Maria a luat-o de mână şi a dus-o în grădină, unde a cules o plantă. A luat-o, a ţinut o clipă mâna peste ea şi i-a dat-o rudei sale, spunându-i: „Acesta este leacul, pentru boala ta!”
Elisabeta a luat planta, a făcut o fiertură din ea şi s-a vindecat de boala ce o chinuise de multă vreme. Atunci ea şi-a amintit că Maria o ţinuse o clipă în mână, iar acea plantă care se agăţa de cele din jur nu avea flori, dar a doua zi era plină de flori alb-galbene, nespus de înmiresmate, de forma unei palme…
Oamenii au aflat repede despre iarba tămăduitoare şi când cineva o întreba pe Elisabeta cum se cheamă planta cea bună, ea le spunea bucuroasă: Mâna Maicii Domnului şi surâdea la amintirea întâlnirii cu Maria.
5.Lacrima Maicii Domnului – Hoya Carnosa
Foto: Unsplash/ claud-richmond-NrY0Y9UlBzI
Lacrima Maicii Domnului numită și Hoya Carnosa, floarea de porțelan sau planta de ceară, este o floare delicată, de culoare alb-rozalie care elimină la atingere un lichid incolor ca lacrima, parfumat și bun la gust. Floarea de ceară se utilizează la confecționarea de metanii pentru călugări și creștini, însă are și proprietăți ornamentale și curative.
Legenda care stă la baza denumirii plantei Hoya ca Lacrima Maicii Domnului, o înfățișează pe Fecioara Maria vărsând lacrimi de durere la picioarele Fiului răstignit pe cruce.
Maria a mers apoi în Grădina Ghetsimani, locul unde se rugase IIsus înainte de a fi prins și răstignit unde, a închinat o rugă fierbinte către Dumnezeu, în care îi cerea ca cei care i-au omorât fiul să fie iertați. Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune și a făcut să răsară mii de flori mici și albe, care s-au răsădit în întreaga lume, precum credința femeii.
6.Floarea patimilor lui Hristos – Passiflora
Foto: Pixabay/ Reinhard Thrainer
Passiflora sau Floarea patimilor şi nu Floarea pasiunii (aşa cum a fost tradusă greşit în limba română) este un simbol al patimilor, suferinţelor lui Hristos, al biciuirii Mântuitorului, a coroanei sale de spini, a celor trei cuie înfipte în trupul său şi a celor cinci răni ale sale.
Numită la început Espina de Cristo (spinii lui Hristos) sau Flor de las Cinco Llagas (floarea celor cinci răni), această plantă a fost descoperită de misionarii spanioli, în secolul al XVII-lea, în America de Sud.
Aceştia au stabilit un simbolism asociat cu răstignirea lui Hristos și anume:
- vârfurile ascuţite ale frunzelor de Passiflora au fost asociate cu lancea destinului, suliţa care a străpuns trupul lui Hristos;
- lujerii sunt similari biciurilor cu care a fost bătut Hristos;
- cele zece petale şi sepale îi reprezintă pe cei zece apostoli credincioşi, loiali (mai puţin Sfântul Petru, care se lepădase de Hristos, şi Iuda, trădătorul);
- filamentele radiale ale florii, al căror număr este mai mare de 100 şi variază de la o floare la alta, semnifică coroana de spini;
- ovarul în formă de caliciu cu receptaculii săi simbolizează ciocanul cu care s-au bătut cuiele sau Sfântul Graal;
- cele trei stigmate ale florii sunt asociate cu cele trei cuie, iar cele cinci antere cu cele cinci răni ale Mântuitorului;
- albastrul şi albul specific multor specii de Passiflora întruchipează raiul şi puritatea.
7.Floarea Paștelui – Anemone nemorosa
Foto: Pixabay// Manfred Richter
Legenda spune că în cele șase zile Bunul Dumnezeu a făcut întrega Sa creație și anume, cerul, pământul, noaptea și ziua, soarele, stelele și luna. Apoi, a împodobit Grădina Raiului cu flori frumoase și mai parfumate, cea mai aleasă floare din Grădina Raiului fiind Floarea Paștelui.
Firavă și aparent de neluat în seamă, Floarea Paștelui sau Păștița, este regina florilor și aici pe pământ, cel puțin pentru o zi: ziua Învierii Domnului Iisus Hristos. Pentru că a fost martor al Învierii Fiului lui Dumnezeu, delicata plantă și-a primit în dar haina strălucitoare alb-gălbuie.
Dar să aflăm povestea ei. Când trupul Domnului Iisus Hristos răstignit era dus către mormânt, tot drumul era presărat cu floricele mohorâte, care plângeau împreună cu femeile mironosițe din cortegiul funerar. Una dintre sfintele femei a cules un buchețel și l-a depus la intrarea mormântului în care a fost depus Domnul Hristos.
Tot ce trebuie să știți despre Gutui japonez
Ostașii romani care păzeau mormântul nu au obsevat că, pe lângă pietroiul care închidea mormântul, au prins rădăcini și străjuiesc acele floricele umile. În miezul nopții, piatra s-a dat la o parte și o lumină mare s-a ivit la ușa mormântului, iar floricelele firave au devenit deodată strălucitoare, pline de viață, mărturisind și ele Învierea Fiului Omului, împreună cu îngerul care străjuia lângă mormânt.