Ziua Limbii Române se sărbătorește în România și Republica Moldova la data de 31 august. Autoarea Ana Gubandru Tomescu ne reaminște prin versuri că, Limba Noastră este pentru Neamu’-ntreg şi-această Ţară,/ A Veşniciei Sfântă Mărturie !
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei.
Din motive de diferențiere tipologică, româna mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este limba oficială în România și în Republica Moldova.
Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care circa 24 de milioane o au ca limbă maternă. Din numărul total de vorbitori, peste 17 milioane se află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2011, este limbă maternă pentru peste 90% din populație.
Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).
Poezie de Ziua Limbii Române – Limba Noastră
(Bucureşti, 31 august 2018)
Dacoromâna, Limba mea frumoasă,
Pentru-al meu Neam şi a mea Ţară,
Eşti gândului şi sufletului casă,
Şi-ntre averi, Tu Eşti scumpă comoară !
În urmă cu milenii şi milenii,
De Moşi şi de Strămoşi ai fost urzită
Şi-ai devenit, prin negurile vremii,
Cetate din iubire şi cuvânt zidită.
Şi I-ai ţinut uniţi pe toţi urmaşii,
Ce până azi, curată Te-au păstrat;
Între zeci de popoare, ei sunt naşii-
Ce dorul omenesc au botezat.
Eşti unică-ntre graiurile lumii,
Cu dialoguri limpezi între ai mei Fraţi,
Ai Fost şi Eşti precum un sân al mumii,
De care noi, ca fii, suntem legaţi.
Vorbită Eşti nu doar în România,
Ci şi-n ţinuturi străvechi, strămoşeşti,
Ce au ajuns, prin secole, moşia
Unor popoare cărora fier înroşit le Eşti.
Ne Eşti lumina – care nu apune,
Mierea – care din suflet nu lipseşte,
Eşti focul viu – ce arde în iubire,
Veşmântul – care visu’-l primeneşte.
Ne Eşti identitate şi mândrie,
Primul cuvânt prin Tine îl rostim,
Ne Eşti a devenirii temelie,
Cununa fără preţ când izbândim.
Şi ne Eşti leac, când dorul ne sfâşie,
Eşti doina fără de asemănare,
Eşti horă, mângâiere, poezie
Şi Eşti a clipei noastre sărbătoare.
Tu, peste tot, rostită Eşti la fel:
În şcoală, crâşmă, în oraşe, sate,
Eşti muzica divină, clopoţel
Şi Eşti a-nţelepciunii libertate.
În Româneşte noi bem şi mâncăm,
Scriem, iertăm, ne îmbrăcăm, iubim,
Ne cununăm şi morţii ne-ngropăm,
Plângem, ne veselim, tăcem, muncim.
Opera scrisă-n Tine, Limba Noastră,
E cunoscută în tot Universul;
Pământu’–ntreg şi zarea cea albastră
În nopţi cu Lună, Îţi recită versul.
Numai prin Tine, rugile rostite,
Fără zăbavă, urcă-n Ceruri sus;
Şi de Treimea Sfântă sunt primite,
De Sfinţi şi de Măicuţa lui Iisus.
Tu, Limbă mult prea dulce, Tu, comoară,
Lăsată de Străbuni ca moştenire,
Eşti pentru Neamu’-ntreg şi-această Ţară,
A Veşniciei Sfântă Mărturie !
Poezia doamnei Ana Gubandru Tomescu face parte din volumul CUGETĂRI PE ARIPA TIMPULUI– 2020, publicat la Editura Academiei Oamenilor de Știință din România.
Despre autoare
Ana Gubandru Tomescu (AGT) s-a născut în Comuna Ghioroiu, Județul Vâlcea, în anul 1950. Este absolventă a Facultății de Biologie București (1973). După terminarea studiilor universitare a fost repartizată ca cercetător la Institutul de Cercetare pentru Legumicultură Floricultură Vidra, Județul Ilfov. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 37 de ani, în cadrul Laboratorului de Protecția Plantelor.
În perioada 1999-2016, a colaborat cu Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, unde a predat cursul Floricultură, Aranjamente florale și a fost coordonator științific la 37 Lucrări de disertație și 23 Lucrări pentru obținerea Gradului didactic I.
În literatura de specialitate, Ana Tomescu Gubandru a început să publice cărți după o anumită vârstă. Astfel că, după o parcurgere atentă a celor opt lucrări științifice publicate, dintre care șase premiate de Societăți de prestigiu din România, autoarea scoate la iveală noi abilități, de această dată, cele de poetă.
Încă de tânără i-a plăcut jocul cu metafora și visele, însă debutul poetic l-a făcut în 2019 când, a publicat primul său volum, „Mărturisite gânduri și trăiri” care conține 135 de poezii.
Nu a trecut mult de la publicarea primului volum de poezii și Ana Tomescu ne surprinde în 2020 cu alte poezii cuprinse în „Cugetări pe aripa timpului”, un al doilea volum de versuri bine temperate.
Și în acest al doilea volum, autoarea utilizează domeniul poetic plin de metafore, epitete, enumerații ca în cel dintâi. Cele 126 de poezii structurează o călătorie fascinantă a minții și sufletului prin lumea reală și lumea visului.