O companie românească activă în mai multe domenii din agricultură se lansează pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Grupul Șerban Holding a atras de la investitorii din piața de capital 12,7 mil. Lei, fonduri destinate dezvoltării grupului și lansării de noi produse.
„Am ajuns să fim o companie locală cu o cifra de afaceri ce se apropie de 100 de milioane de euro. Sunt încrezător că investitorii de pe piață de capital vor fi pentru noi un partener de lungă durata, cu care vom reuși să dezvoltăm și mai mult liniile noastre de business în anii ce urmează, prin investiții eficiente în proiecte agricole sustenabile și aliniate celor mai înalte standarde de calitate.
Avem în plan că în următorii zece ani să investim aproximativ 250 milioane de lei în extinderea suprafețelor agricole, fermei avicole, sistemelor de irigații, facilităților de producție, precum și a capacităților de depozitare”, afirmă Nicolae Șerban, fondator și CEO al Grup Șerban Holding.
Grupul a derulat în 8 decembrie 2021 un plasament privat de acțiuni, în cadrul căruia au participat 80 de investitori, dintre care 18 investitori calificați și 62 de investitori de retail. Compania a emis un număr de 5.974.247 acțiuni în cadrul operațiunii de majorare de capital, cu o valoare nominală individuală de 1 leu, la un preț de 2,12 lei/acțiune.
Grupul Șerban Holding a debutat pe piața AeRO sub simbolul bursier GSH
Grupul Șerban Holding, fondat de antreprenorul Nicolae Şerban a debutat pe piața AeRO a BVB sub simbolul bursier GSH. Grupul și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport.
Nord Arin a înregistrat vânzări cu 65% mai mult decât în 2020
Șerban Holding exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în județele Vaslui, Vrancea și Bacău. La finalul anului 2020, la nivel de grup, erau 350 de angajați. În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat la nivel consolidat o cifra de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24 milioane de lei.
În S1 2021 cifra de afaceri a companiei a fost de 121,6 milioane de lei, în creștere cu 19% față de S1 2020. Profitul net consolidat din primele șase luni din 2021 a fost de 4,9 milioane de lei, o creștere de 37,4% față de S1 2020.