României i s-au acordat aproximativ 34 de mil. euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), pentru a repara daunele cauzate de incendii și seceta severă din 2022.
Comisia a aprobat un cuantum de 33,9 milioane euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a sprijini România să soluționeze daunele considerabile cauzate de perioadele de secetă și de incendiile forestiere din 2022.
Ce plantă produce Cuișoare și care sunt beneficiile oferite
„Aceasta este solidaritatea UE în acțiune! Am promis și ne-am ținut de cuvânt: sprijinul financiar de 33,9 milioane euro va ajuta România să reconstruiască și să refacă ceea ce a fost distrus de perioadele de secetă și de incendiile forestiere din 2022.
Fondul de solidaritate al UE este un mod concret prin care ne putem demonstra solidaritatea și sprijinul și este extrem de important în contextul schimbărilor climatice continue”, a spus Elisa Ferreira, Comisarul pentru coeziune și reforme.
În perioada martie-august 2022, România a fost afectată de o secetă severă cauzată de reducerea precipitațiilor. Acest lucru a avut consecințe pe scară largă, precum culturi pierdute, incendii forestiere și un deficit de apă curentă și potabilă pentru populația din multe regiuni.
Asistența FSUE va acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de recuperare, cum ar fi serviciile de salvare și intervențiile pentru sprijinirea nevoilor imediate ale populației, precum și repararea infrastructurii deteriorate și curățarea generală a zonelor afectate de dezastre.
FSUE ajută statele membre și țările în curs de aderare să facă față poverii financiare pe care o implică dezastrele naturale majore și urgențele sanitare.
Primul raport despre agricultura sustenabilă în România
Începând din 2002, fondul a mobilizat peste 8,2 miliarde euro pentru 127 de dezastre (107 dezastre naturale și 20 de urgențe sanitare) din 24 de state membre (plus Regatul Unit) și din 3 țări în curs de aderare (Albania, Muntenegru și Serbia).