Comisia Europeană propune un sprijin de aproximativ 120 milioane euro pentru fermierii afectați de fenomene meteo nefavorabile din România și alte 4 state membre.
Comisia propune alocarea a 119.7 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale în primăvară și la începutul verii.
Astfel, se alocă 10.9 milioane euro Bulgariei, 46.5 milioane euro Germaniei, 3.3 milioane euro Estoniei, 37.4 milioane euro Italiei și 21.6 milioane euro României.
Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste țări care și-au pierdut o parte din producție și, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate astăzi reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectați, care poate fi completată cu până la 200 % din fonduri naționale.
Odată adoptate, autoritățile naționale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 și să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali.
Statele membre vor notifica Comisiei Europene detaliile punerii în aplicare a măsurilor
Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plățile defalcate pe lună până la sfârșitul lunii aprilie și nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat.
Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.
Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole din 7 octombrie.
Fermierii din alte state membre au fost afectați de fenomene meteorologice extreme în a doua jumătate a verii. Comisia va evalua dacă astfel de daune justifică, de asemenea, asigurarea solidarității UE.
Politica agricolă comună (PAC) 2023-2027 include o rezervă pentru agricultură de cel puțin 450 de milioane EUR pe an pentru a face față perturbărilor pieței sau evenimentelor excepționale care afectează producția sau distribuția. Pentrua activa rezerva pentru agricultură, statele membre trebuie să trimită Comisiei un raport în care să își justifice cererile de despăgubire și să prezinte evaluarea pagubelor suferite de evenimentul meteorologic excepțional sau de măsurile sanitare excepționale.