Cu o investiție inițială de peste 1.2 milioane de euro, Piața Artizante din Păulești, Prahova, revoluționează conceptul de piață în România. Se estimează că punctul de rentabilitate va fi atins după 1 an de zile, iar investiția va fi recuperată după o perioadă estimativă de 5-7 ani.
Inspirată de celebra Piață Torvehallerne din Copenhaga, Artizante se diferențiază de piața tradițională românească prin faptul că își propune să aibă produse de la fermieri și artizani locali, precum și mâncăruri preparate, gata de consumat.
Piața Artizante vizează două categorii de clienți: familiștii care își vor dori să petreacă timp de calitate atunci când merg la piață și gurmanzii.
Artizante își propune să devină locul unde cetățenii care locuiesc în nordul Ploieștiului și în Păulești vor veni să se delecteze cu preparate extrem de gustoase și locul unde vor veni să își facă cumpărăturile, datorită unui nivel foarte ridicat de calitate al produselor.
Selecția de Artizani (cei care vând produse în piață) a fost făcută după un set strict de criterii, evaluate de o comisie.
„Dimensiunea totală a construcției este de 2.000 mp, la parter și o zonă de terasă și teren de joacă de 300 mp, precum și peste 70 de locuri de parcare.
În Piața Artizante veți găsi cel puțin 3 genuri diferite de bucătărie: americană, arăbească, românească, dar veți putea mânca și înghețată sau servi o cafea de specialitate. Vom avea o diversitate bogată de fructe, legume, dulcețuri, flori, lactate, înghețată și prăjituri artizanale. În cadrul pieței va funcționa și o brutărie renumită și o farmacie”, a precizat Andrei Severin, investitor și Managing Director.
Program Piața Artizante:
- Zona de breakfast & coffee, deschisă de la ora 7 dimineața;
- Zona de piață clasică: L-V 8.30 – 20.00, S-D: 8.30- 17.00;
- Zona de restaurante: L-J 11.00-20.00. V-D: 11.00, până la ora 23.00.
Se vor organiza periodic evenimente private, pe bază de invitație, la care vor participa 50 de persoane/ săptămână, care vor avea loc în afara orelor de program, pe diverse teme legate de rafinamentul culinar, precum workshop de gătit un hamburger gourmet, preparare de brânzeturi sau degustare de vinuri.
Proiectul plata cu cardul la piață se extinde ȋn nouă orașe
„Acum 11 ani, am fost pentru prima dată în Danemarca și am ajuns dintr-o întâmplare în Piața Torvehallerne. Impresionat de zumzetul și diferența incredibilă între piața cu care eram obișnuit din România și nivelul de artă pe care l-am întâlnit în piața de acolo, a început să mi se înfiripe ideea că puterea antreprenoriatului este incredibilă dacă Artizanii sunt lăsați să se exprime și au un teren pregătit pentru a-și atinge potențialul.
11 ani mai târziu, reușim să aducem acest concept în România, oferind un spațiu unde oamenii se pot aduna împreună ca într-o societate, în acel loc unde îți face plăcere să te vezi cu vecinii, cu alte persoane de calitate, să te poți opri să bei un pahar de vin civilizat, în timp ce îți faci cumpărăturile”, spune Andrei Severin.
Conceptul pieței, de la design, la servicii, este gândit în jurul ideii de comunitate și calitate a vieții. Sigla este inspirată de motivul tradițional al soarelui, dar poate fi interpretată și ca o masă în jurul căreia stau oameni.
Conceptul avangardist le dă și un nume celor care își doresc să fie alături de noua comunitate, o abreviere de la Piața Artizante: luând P-ul de la Piața și Artizan de la Artizante, cei care se vor alătura acestei mișcări vor fi Partizani, care vor fi implicați în susținerea pieței și a noului concept, astfel încât să ajungă să aducă un impact pozitiv în viața cât mai multor persoane (partizani).