Croația a deschis circulația rutieră pe Podul Pelješac, care conectează cea mai sudică parte a țării de restul teritoriului național. Astfel se poate traversa Golful Mali Ston peste Marea Adriatică și se reduce timpul de călătorie între Dubrovnik și Split.
Podul reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte finanțate de politica de coeziune în Croația, cu o contribuție a UE de 357 milioane euro.
”Podul Pelješac va îmbunătăți dezvoltarea economică și coeziunea teritorială a Dalmației de Sud și a Croației în ansamblu. Acesta este un proiect de mare importanță atât pentru Croația, cât și pentru UE. Acest pod. este un simbol al solidarității europene și al sprijinului acordat Croației în termeni financiari și politici. Va îmbunătăți viața cetățenilor și va face parte din istoria dezvoltării Croației”, a spus comisarul pentru Coeziune și Reforme, Elisa Ferreira.
Potrivit Executivului comunitar, un flux fluid de bunuri și persoane va facilita accesul la serviciile publice, cum ar fi asistența medicală și serviciile economice în diferitele centre subregionale. De această conexiune fără întreruperi va beneficia, de asemenea, foarte mult turismul, comerțul și va consolida coeziunea teritorială a regiunii.
Podul Pelješac are o înălțime de 55 m, permițând astfel un tranzit liber al navelor, și o lungime de 2,4 km, cu patru benzi.
UE finanțează, de asemenea, și infrastructura conexă, cum ar fi construcția de drumuri de acces, inclusiv tuneluri, poduri și viaducte, realizarea unei centuri ocolitoare de 8 km în apropierea orașului Ston și modernizarea drumului existent D 414. Podul și părți din drumurile de acces sunt operaționale începând de ieri, în timp ce faza finală a proiectului și șoseaua de centură Ston sunt de așteptat să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023.
Citiți și:
- Cum își gestionează utilizatorii fintech bugetele pentru vacanțe
- Top 7 plaje sălbatice în Bulgaria. Cum arată aceste plaje izolate
- Unde mergem în concediu? Top 12 destinații de vacanță inedite
- Tuzla, o plajă exotică pe litoralul românesc
- Vă plac vinurile? Opt crame de vizitat la mai puțin de 100 de km de București
- Populație Cluj – câți români trăiesc în „Inima Transilvaniei”
Podul Pelješac este un pod cu tiranți din județul Dubrovnik-Neretva, Croația. Scopul podului este de a oferi o legătură fixă din sud-estul Croației cu restul țării, ocolind în același timp scurta fâșie de coastă a Bosniei și Herțegovinei la Neum. Podul se întinde pe canalul maritim dintre Komarna, pe continentul de nord și peninsula Pelješac, trecând astfel în întregime prin teritoriul croat și evitând orice trecere a frontierei cu Bosnia și Herțegovina la Neum.
Foto: Ponor – Own work, CC BY-SA 4.0/ wikimedia
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.