Retailerul suedez de mobilă și decorațiuni interioare, IKEA România, a închis cele 5 stații de încărcare mașini electrice și hibride din București. Stațiile de încărcare destinate mașinilor electrice sunt închise temporar pentru clienți, începând cu 15/09/2022 pentru maximum 6 luni. Anul viitor, în martie – aprilie, stațiile ar putea fi din nou funcționale.
În octombrie 2017, IKEA România a deschis două stații de încărcare pentru mașini electrice și hibride la magazinul IKEA Băneasa din București, disponibile gratuit, fără carduri. Aici puteau fi încărcate în același timp 4 mașini plug-in. Anul acesta, una dintre stații a fost desființată.
IKEA a intrat în România în 2007, prin deschiderea magazinului din zona comercială Băneasa. Până în luna martie 2010, acesta a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group.
Cum poți primi bani pe mobila veche de la IKEA
În iunie 2019, retailerul anunța deschiderea magazinului Pallady, al doilea magazin al companiei în România și cel mai mare din Sud-Estul Europei. Și IKEA Pallady oferea posesorilor de mașini electrice și hibride încărcări gratuite la cele 4 stații, în orele de funcționare a magazinului.
Anunțul făcut de IKEA luna aceasta:
„Stațiile de încărcare destinate mașinilor electrice sunt închise temporar pentru clienți începând cu 15/09/2022 pentru maximum 6 luni. Grija față de mediul înconjurător rămâne în continuare unul dintre angajamentele noastre. În acest moment lucrăm la implementarea unui nou sistem pentru stațiile de încărcare destinate clienților. Îți mulțumim pentru înțelegere!”, este anunțul pe care compania îl afișează pe stația de încărcare mașini electrice a magazinului din Băneasa.
Compania din România va deschide un al treilea magazin IKEA la Timișoara.
Cererea pentru mașini “verzi” a crescut anul acesta în România, la 17.018 unităţi. Achizițiile din această categorie aproape s-au dublat (+89,3%) comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Interesul pentru mașini electrice este în continuare foarte mare, creșterea este de 309,8% după primele 8 luni din 2022 (6.421 unităţi), comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
Cele mai vândute mașini electrice în primele 8 luni din 2022
Autoturismele full electrice (6.421 unităţi) dețin o cotă de 7,8% din piață în primele 8 luni ale anului 2022 față de anul 2021 când reprezentau doar 2,0.
- Dacia Spring: 3.526 unități, model lansat în 2021, cu o creștere de 54 ori față de aceeaşi perioadă a anului precedent,
- Tesla Model 3: 340 unități, cu o creștere de 16 ori față de 2021,
- Volkswagen e-UP!: 332 unități, în creștere cu 38,3%,
- Hyundai Kona: 299 unități, în creștere cu 83,4%
- Renault Zoe: 179 unități, în creștere cu 5,3%.
Foto: EVmarket.ro