Primăria Capitalei va monta 50 de stații de încărcare pentru mașini electrice, cu câte două puncte de reîncărcare, pe 11 amplasamente din Municipiul Bucureşti.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată deja de Consiliul General al Capitalei, cu 29 de voturi „pentru” şi 22 de abţineri.
Câte stații electrice sunt în Capitală
În Bucureşti există 286 de staţii de reîncărcare, dar numeroase artere sau zone din Capitală nu au acoperire sau sunt slab dotate din punct de vedere al prezenţei staţiilor de încărcare.
„Având în vedere traficul foarte intens înregistrat la nivelul Municipiului Bucureşti, în contextul existenţei unui număr insuficient de staţii de reîncărcare a maşinilor electrice, apreciem că imposibilitatea accesării acestora de către participanţii la trafic care posedă vehicule electrice ar conduce la o descurajare a traficului electric, cu consecinţe negative în plan economic şi pe componenta de mediu.
În acest sens, a fost realizat un studiu de fezabilitate care a avut principal scop realizarea a 100 puncte de reîncărcare, prin montarea a 50 staţii de reîncărcare pe 11 amplasamente din municipiul Bucureşti”, este specificat în referatul de aprobare.
Fiecare stație va avea cel puțin două puncte de încărcare, dintre care unul DC la o putere de 50KW, iar un altul AC la o putere 22 KW.
Unde vor fi amplasate noi stații de încărcare a mașinilor electrice în București
Locurile de parcare vor fi marcate in verde, suprafaţa de teren ocupată fiind de 21 de metri patrati
Staţiile vor fi amplasate astfel: Esplanada Gării Băneasa şi str Tipografilor, parcare Piaţa Victoriei spre Buzeşti, World Trade Plaza, str. Nicolae Caramfil, str. Chiristigiilor, str. Halele Obor, Şos. Morarilor – Şos. Vergului, Calea Văcăreşti – Arhivele Statului, Bulevardul Unirii, Bd. Libertăţii, Calea 13 Septembrie.
Citiți și:
- S-a deschis un nou CUPRA Garage la București
- Toyota a lansat cel mai scump model hybrid al brandului
- ATP Trucks a produs 250 de vehicule comerciale la Baia Mare
Infrastructura de încărcare și facilitățile acordate pentru vehiculele electrice au un rol important în dimensionarea cererii de mașini electrice. La nivel european, cetățenii sunt în mare parte de acord cu privire la motivele pentru care încă se pronunță împotriva achiziționării unei mașini electrice: pe primul loc este prețul, urmat de numărul de stații de încărcare.
Cu cat se realizează mai multe progrese în ceea ce privește infrastructura de încărcare, diversitatea modelelor, gama și prețul, cu atât devine mai atractivă trecerea la mobilitatea electrică.
Citiți și:
- Timpul de conducere și de repaus pentru transport mărfuri
- Schimbări de management la Mercedes-Benz România
- Câți ani de închisoare primește un șofer care conduce un vehicul fără permis de conducere
Până în 2030, Uniunea Europeană vrea să reducă la jumătate emisiile de dioxid de carbon, însă pentru acest lucru este nevoie ca în următorii ani numărul stațiilor electrice să crească de 27 de ori.
Clădirile rezidențiale și nerezidențiale trebuie să fie dotate cu stații de încărcare electrice până la 1 ianuarie 2025.