TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C
ȘtiriȘtiri Auto

PwC: Vânzările de mașini verzi își continuă creșterea în Europa

Autor: The Daily Team 18 mai 2022
scris de The Daily Team 18 mai 2022 3,3K afișări
mașini verzi, PwC
Foto: Mikes-Photography/ Pexels
Share FacebookTwitterLinkedinReddit
3,3K

Vânzările de mașini verzi (hibride, BEV/electrice și PHEV/ hibrid plug-in) din Europa și-au accelerat creșterea la 13% în primul trimestru din 2022, de la 6% în ultimele trei luni ale anului trecut, în pofida problemelor de aprovizionare și a prețurilor mari la materii prime, în special din Rusia, conform unui raport PwC.

”România urmează această tendință europeană, vânzările de automobile electrice crescând în primul trimestru cu peste 400%, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. Evoluția vânzărilor din România și Europa confirmă impactul stimulentelor guvernamentale și reorientarea strategică a producătorilor către fabricare de mașini electrice.

Întreruperile lanțurilor de aprovizionare vor continua însă să le pună probleme. În plus, pe lângă penuria de semiconductori, producătorii se confruntă acum și cu un blocaj în aprovizionarea cu metalele utilizate pentru fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice – litiu, nichel și cobalt. Aceste dificultăți au fost cauzate în mare parte de creșterea globală a cererii pentru BEV și exacerbate de războiul Rusiei din Ucraina, precum și de lockdown-ul Covid din China”, a spus Daniel Anghel, Partener și Lider pentru industria Auto în cadrul PwC România.

Spre exemplu, în 2021, Rusia a fost al treilea mare furnizor mondial de nichel. Ca urmare a sancțiunilor aplicate Rusiei, prețul nichelului a crescut vertiginos, de patru ori într-o singură o săptămână la începutul lunii martie 2022, arată raportul strategy&. Efectele inevitabile în lanț pot fi observate în creșterile de preț pentru anumite modele de BEV, care devin inaccesibile pentru anumiți clienți și amenință creșterea pe termen lung a pieței, notează raportul. De exemplu, Tesla a majorat prețul modelului 3 de bază în Germania cu 7.000 euro (16 %).

Te-ar putea interesa:
  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică
  • Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale prin digitalizare

PwC: Consumatorii se orientează în special spre mașinile BEV

Pentru a obține un mai mare control asupra lanțului de aprovizionare și pentru a introduce mai multă stabilitate în planificarea pe termen lung, producătorii auto încheie parteneriate cu producătorii de materii prime și investesc în instalații care produc substanțe chimice pentru baterii. General Motors și Tesla au anunțat astfel de proiecte.

Creșterea din primul trimestru a fost susținută de vânzările BEV, care au urcat cu 55% comparativ cu perioada similară din 2021. În același interval, mașinile hibrid au avut un avans de doar 7%, în timp ce cele plug-in au scăzut cu 8%.

Cât costă și ce acte sunt necesare pentru talon auto pierdut

O mare parte din declinul raportat de plug-in poate fi explicat prin lipsa de disponibilitate a produselor, producătorii de echipamente originale acordând prioritate producției de BEV-uri, care se bucură de o cerere crescută din partea clienților și care promit o rentabilitate mai mare. Iar acest lucru se reflectă în planurile de investiții de miliarde de euro anunțate de marii producători auto.

Companiile pregătesc investiții uriașe în dezvoltare și producție

Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat un plan de investiții de 23 de miliarde de euro în dezvoltarea BEV. Unele companii precum Ford și Renault, au anunțat chiar crearea unor entități diferite pentru BEV, anticipând creșteri semnificative de producție până în 2030.

La nivel global, în primul trimestru din 2022, au fost vândute peste 1,4 milioane BEV, cu 108% peste vânzările din perioada similară a anului trecut. O mare parte din această creștere este atribuită Chinei, care a fost responsabilă pentru două treimi din totalul vânzărilor. Și în SUA vânzările au crescut cu 100%.

Compania PwC este o rețea de firme, prezentă în 156 de țări cu mai mult de 295.000 de angajați ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Compania se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

Te-ar putea interesa:
  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică
  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

Caută articol

EVmarket.ro – Totul despre mașini electrice

EVmarket,

Stiri recente

  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică

  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

  • Noul program de vizitare la Catedrala Mântuirii Neamului

  • eMAG înregistrează cifre record la finanțare în rate și abonamentul Genius

Lifestyle

  • Catedrala Mântuirii Neamului – Despre tehnică și stilul arhitectural

  • Top 18 locuri de vizitat lângă București

  • Când începe festivalul JazzUP Sea Fest 4 Constanța

Energie

  • Depozitele de gaz din România au depășit cota de umplere de 90 la sută

  • OMV Petrom va produce carburanți sustenabili la Petrobrazi

  • Ce este energia întunecată și cum se manifestă

Poezii

  • O poezie despre „Destine dureroase”

  • Ploaia – o poezie despre importanța apei în natură

  • Martie e Răvășit: O Poezie despre Capriciile Primăverii

  • Contact
  • Despre noi
    • Drepturi de autor

© 2019 – 2025 TheDaily.ro – Publicație independentă de analiză și știri

TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C