Circulația rutieră pe podul peste brațul Borcea de la Fetești a fost redeschisă pe 6 iulie, de la ora 9.00, pe ambele sensuri, după ce principalele lucrări de reabilitare au fost finalizate, a precizat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Taxa de pod rămâne deocamdată suspendată.
Sorin Grindeanu a spus că taxa pentru plata tarifului de tranzitare va rămâne suspendată, până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii ei.
„Se circulă, de la ora 9.00, pe ambele sensuri ale podului peste braţul Borcea (Podul Feteşti)! Lucrările importante de reabilitare, pe calea 2 (sensul Constanţa- Bucureşti) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui), au fost finalizate”, a afirmat Ministrul Transporturilor.
Taxa de pod de la Feteşti a fost suspendată din 1 iunie, până când vor fi finalizate lucrările de reabilitare a podului peste braţul Borcea.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizase inițial că în prezent stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival vor mai fi introduse restricții de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări de mult mai mică anvergura, pentru finalizarea reabilitării și realizării recepției.
„Lucrările de reparații structurale realizate la podurile dunărene Borcea și Cernavodă vor avea o perioada de serviciu de cel puțin 40 de ani, garanția fiind de 5 ani după recepție”, a confirmat CNAIR.
Reabilitarea capitală la Podul de la Fetești
Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, motiv pentru care calea II de circulaţie, sensul Constanţa – Bucureşti, a fost închisă traficului.
Principalele lucrări au fost frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc..
Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod compus din cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 m care conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.
Citiți și:
- Prima mașină zburătoare din lume a primit certificatul de zbor
- Ford Otosan anunță 1.300 de noi locuri de muncă la fabrica din Craiova
- Ce tarife are rețeaua de încărcare EVconnect, care va avea 500 de stații publice electrice în 2023
- Cum arată CryptoDATA Momentum, prima mașină electrică românească
- Tarife și program parcare cu plată în București
- Ford e-Transit Courier, prima mașină electrică „made în România”
Contractul de reabilitare de circa 68 mil. lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD. Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.