Mercedes-Benz România va avea un nou CEO începând cu trimestrul al patrulea al anului 2023. Amanda Zhang va fi înlocuită de Natalie Thompson.
Schimbări de management la Mercedes-Benz România
Natalie Thompson (32 de ani), în prezent în poziția de Head of Marketing and Communications la MBGD în Dubai, va prelua responsabilitatea de CEO al Mercedes-Benz România, începând cu trimestrul al patrulea al anului 2023, înlocuind-o pe Amanda Zhang, numită recent în funcția de CEO & President, Mercedes-Benz Cars Malaysia & Head of Region, Mercedes-Benz Cars SEA II.
Natalie are o experiență de 12 ani în industria auto, ocupând diverse roluri de conducere în mai multe piețe. În 2014, s-a alăturat companiei Mercedes-Benz UK în echipa de Product Management.
Mașini Mercedes-Benz 2023: peste 20 de modele noi ajung în România
Începând cu 2016, activitatea sa la Mercedes-Benz a continuat în Orientul Mijlociu, în calitate de Product & Pricing Manager, înainte de a prelua conducerea echipei de Marketing și Comunicare.
În 2022, ca parte a transformării Mercedes-Benz General Distributors, Natalie a jucat un rol esențial în dezvoltarea și implementarea Centrului de Excelență în Marketing GD în EMEA.
Citiți și: Ce tarife are rețeaua de încărcare EVconnect, care va avea 500 de stații publice electrice în 2023
Natalie Thompson și-a arătat entuziasmul față de noua poziție: „Este o onoare pentru mine să mă alătur echipei Mercedes-Benz România în calitate de CEO. Sunt foarte încântată să contribui la dezvoltarea mărcii noastre emblematice pe o piață atât de dinamică. Cu o echipă talentată, o gamă excepțională de produse și servicii superioare, sunt convinsă că vom continua să oferim experiențe unice clienților noștri și să aducem inovații semnificative pe piața auto locală”, a spus managerul.
Citiți și: Schimbări de management la Ford Otosan România
Până la instalarea oficială a lui Natalie în funcție, rolul va fi ocupat interimar de Radu Mocanu, Head of Sales Passenger Cars, Mercedes-Benz România, care face parte din companie de 9 ani și are o experiență vastă, de peste 21 de ani în industria auto.