AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească, își începe activitatea ȋn iulie. Până la finalul lunii, aeronava ATR 72-600 a companiei, cu o configurație de 68 de locuri, va ȋncepe să opereze zboruri charter către Grecia, Turcia, Bulgaria.
Compania are deja semnate contracte cu touroperatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanțe.
Peste 7.000 de zboruri au avut ȋntârzieri sau au fost anulate, anul acesta, pe aeroportul Otopeni, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București. Astfel de situații sunt tot mai ȋntâlnite ȋn ultimele luni, odată cu ȋnceperea sezonului vacanțelor, din cauza lipsei de personal și a problemelor cu rotația aeronavelor.
Ȋn acest context, pe piața din România, se lansează o nouă companie aeriană, ce va opera curse interne și zboruri tip charter. Prima aeronavă a companiei a ajuns deja pe Aeroportul Internațional București Băneasa.
,,Poate nu ȋntâmplător, AirConnect ȋși face apariția ȋntr-un context dificil pentru piața aviatică din Europa, respectiv din România. Suntem o echipă de profesioniști, cu experiență relevantă ȋn domeniul aviației și, cu siguranță, vom ajunge un jucător important ȋn industrie. Mizăm pe servicii de calitate, la prețuri accesibile, pentru a deveni prima opțiune de călătorie a turiștilor, pe segmentul de zboruri regionale”, a spus Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.
Flota companiei se va mări, ȋn august 2022, cu încă un ATR 72-600, iar anul viitor cu alte două aeronave. Din toamnă, compania va lansa zborurile interne, ce vor conecta aeroporturile regionale cu hub-urile din proximitate. Primele orașe din România vizate sunt București, Oradea, Arad, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Sibiu și Baia Mare.
Interviu Wizz Air: când se fac recrutări în România în 2022
Fondatorii AirConnect au mizat pe aeronave ATR 72-600, pentru că reprezintă cea mai eficientă soluție regională din punct de vedere al consumului de combustibil, datorită structurii ușoare, vitezei optimizate și motorului conceput pentru sectoare scurte. Aceste caracteristici conduc la costuri de operare mai scăzute, dar și la diminuarea emisiilor de CO2.
Aeronavele oferă un confort optim pasagerilor, cu un zgomot redus ȋn interior, presiune plăcută ȋn timpul zborului și o lățime de aproape 50 cm între cotiere. Conducerea executivă AirConnect este formată din Dorin Ivașcu, Președinte al Consiliului de Administrație, Tudor Constantinescu, Director General și Florin Necula, Director Operațional.
AirConnect este o companie aeriană românească, ȋnființată ȋn 2022, cu obiectivul de a opera curse interne și zboruri de tip charter. Flora AirConnect include, ȋn primul an de activitate, două aeronave ATR 72-600, iar ȋn 2023, va ajunge la patru. Compania ȋși propune să devină lider de piață pe segmentul de zboruri regionale.