Tarom lansează noi oferte pentru cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa. Noile oferte sunt pentru șase destinații de vis, începând de la 199 de euro.
Primul weekend din luna noiembrie vine la pachet cu o mare surpriză pe care Tarom ți-a pregătit-o pentru începutul iernii.
Prin achiziționarea biletelor de avion în perioada 1-3 noiembrie 2024, clienții Tarom vor beneficia de un prețuri promoționale pentru zboruri cu plecare din București către șase destinații turistice superbe din Europa, care găzduiesc unele dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din lume, aflate în fiecare an în topurile publicaților de turism.
Biletele de avion către Budapesta și Praga încep de la 199 de euro, biletele către Bruxelles și Frankfurt încep de la 229 de euro, iar biletele cătreParis și Madrid încep de la 269 de euro.
Biletele sunt dus-întors, perioada de călătorie este 29 noiembrie – 15 decembrie 2024 (data ultimului retur), iar ofertele sunt valabile în limita locurilor disponibile.
Drepturile pasagerilor în transportul aerian
Toate cele șase destinații de vacanță incluse în oferta Tarom sunt renumite pentru târgurile de Crăciun pe care le găzduiesc, iar tu poți petrece începutul iernii într-o atmosferă de basm.
Ofertele Tarom acoperă toate nevoile călătoriei: toate taxele sunt incluse, check-in-ul este gratuit, iar prețul include un bagaj de mână de 8 kg și un bagaj de cală.
Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe oficial al companiei, în agenţiile Tarom sau la agenţii acreditaţi, în limita locurilor disponibile.
Istoria Tarom
Înființată în 1954, compania aeriană națională și-a construit de-a lungul decadelor o reputație solidă, devenind un simbol al profesionalismului, perseverenței și siguranței în aviație.
Transporturile Aeriene Române (TAROM) este transportatorul de pavilion și cea mai veche companie aeriană din România cu sediul în Otopeni, în apropiere de București. Sediul central și centrul său principal sunt la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
În prezent, este cea de-a doua companie de transport aerian din România, bazată pe destinații internaționale, zboruri internaționale și cea de-a treia cea mai mare, măsurată prin dimensiunea flotei și a numărului de pasageri transportați.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).