CentreZI RO (centrele de zi) este o rețea națională a centrelor de zi dezvoltată de Organizația Umanitară CONCORDIA, împreună cu Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS și Asociația Educație pentru Viața Reală – AEVR.
Rețeaua este înființată, dezvoltată și gestionată în cadrul proiectului COMPASS – Comunitate, Participare, Sustenabilitate, prin care s-au alocat 222.640 euro prin Active Citizens Fund, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Până acum, în rețea au fost înscriși 82 de centre zi la nivel național atât din mediul urban, cât și din localități rurale.
Rețeaua Națională a Centrelor de Zi pentru Copii – CentreZi RO – este o entitate informală construită cu scopul de a promova și consolida serviciile sociale de tip centre de zi pentru copii.
CentreZi RO reunește centre de zi din toată țara într-o voce comună, contribuind la bunăstarea copiilor defavorizați prin prevenirea abandonului familial și educațional din mediul urban și rural. Inițiativa creează un mediu de dialog între reprezentanții centrelor de zi în vederea creșterii calității serviciilor sociale din centrele de zi, a îmbunătățirii pregătirii personalului și a creșterii sustenabilității serviciilor.
Cum funcționează centrele de zi și care este rolul acestora
Copiii și familiile care sunt afectați sever de dificultățile socio-economice se confruntă de cele mai multe ori cu lipsa unei mese calde, a hainelor, rechizitelor și chiar a unor condiții de locuit pentru copii și părinți, până la neglijare și abandon familial și școlar.
Una dintre cele mai bune soluții care pot ameliora aceste situații sunt serviciile sociale de tip centre de zi. Pentru a crește eficiența acestor servicii a fost creată rețeaua centrelor de zi din România – CentreZi RO, care contribuie la dezvoltarea a peste 40 de comunități insuficient deservite din mediul rural și urban.
Viziunea rețelei CentreZI RO este de a aduce împreună cât mai mulți profesioniști din centre care lucrează zi de zi cu copiii și familiile acestora, creând oportunități de dezvoltare prin colaborare, suport, implicare, împreună formând o comunitate și o voce unitară.
Astfel, în cadrul rețelei și al proiectului, profesioniștii beneficiază de programe de formare acreditate susținute de CONCORDIA Academia – dedicate managerilor și practicienilor, cursuri de advocacy susținute de Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale și educație financiară susținute de Asociația Educație pentru Viața Reală.
În cadrul rețelei au loc vizite de schimb de experiență organizate în centrele de zi membre ale rețelei, întâlniri trimestriale și grupuri de lucru în cadrul cărora sunt abordate tematici de interes comun ale profesioniștilor care lucrează în cadrul centrelor de zi (finanțarea serviciilor, formarea profesioniștilor din sistem, standardele de calitate).
Cum afectează schimbările din noul an școlar bugetul părinților
Proiectul COMPASS – Comunitate, Participare, Sustenabilitate este derulat de Organizația Umanitară CONCORDIA în parteneriat cu Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale și Asociația Educație pentru Viața Reală cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este creșterea participării persoanelor din grupurile vulnerabile la procesele locale de luare a deciziilor care îi privesc și încurajarea contribuției acestora la dezvoltarea locală la nivelul a 40 de comunități insuficient deservite din mediul rural și urban din România.
Cum ajută profesorii elevii să își dezvolte gândirea critică
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Mari schimbări în noul an școlar 2022-2023
CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an.
FONSS reunește 44 organizații cu activitate recunoscută în domeniul serviciilor sociale, având ca misiune implicarea în schimbarea politicilor și dezvoltarea sustenabilă a serviciilor sociale. FONSS își propune să contribuie la întărirea capacitații organizațiilor neguvernamentale din Romania de a acționa în domeniul serviciilor sociale pentru promovarea implicării organizațiilor neguvernamentale din România în politica locală, regională, națională, europeană și transfrontalieră pentru dezvoltarea serviciilor sociale.
Asociația Educație pentru Viața Reală (AEVR) e o organizație non-profit înființată în 2013, care oferă cursuri de educație financiară și antreprenoriat persoanelor care vor să aibă o relație mai bună cu banii și să trăiască o viață prosperă, cu sens. Viziunea AEVR este o societate unită în care să trăim o viață liberă și cu sens, într-o manieră durabilă și sustenabilă prin sprijinirea oamenilor să-și (re)capete controlul asupra propriei vieți, în mod special prin educație financiară.