Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională „Nuclearelectrica” – SA, pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.
Conform actului normativ, „scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord”.
„Statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acţionar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA („Transelectrica”), dar şi în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect”, se precizează în actul normativ.
Fiecare parte îşi va suporta propriile costuri şi cheltuieli survenite în legătură cu elaborarea, imprimarea şi negocierea acestui acord, potrivit unei alte prevederi.
Alte prevederi ale legii privind derularea proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă
Legea stipulează şi că în situaţia în care, pe parcursul derulării proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, se impune modificarea, completarea sau, după caz, eliminarea unora dintre clauzele Acordului de Sprijin, părţile vor negocia şi conveni acte adiţionale la acesta, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului şi vor produce efecte de la data intrării în vigoare a acesteia.
„În toate cazurile, actele adiţionale nu pot avea ca obiect novarea în întregime a Acordului de Sprijin şi nici cesionarea integrală sau transmiterea integrală, în orice formă, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor care decurg din Acordul de Sprijin”, prevede actul normativ.
Legea prevede şi că în perioada în care operatorul economic, prin care se dezvoltă, construieşte şi pune în funcţiune Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, nu desfăşoară activităţi de producţie, fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli se realizează prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum puteți economisi energie în bucătărie
Procedura de selecţie a investitorilor în societatea de proiect care va dezvolta Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, dar şi acordul acţionarilor, precum şi orice alte modificări sau completări ale unora dintre clauzele acordului acţionarilor, se aprobă prin hotărâre a Guvernului.