Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe site-ul oficial, începând cu data de 22.11.2021. Acest serviciu se află în fază de testare până la sfârșitul anului și poate fi accesat aici.
Prin intermediul serviciului de CHAT contribuabilii pot beneficia de asistență în vederea accesării serviciilor disponibile pe portalul instituțional. În situația în care contribuabilii doresc alte informații decât cele cu privire la serviciile disponibile pe portalul ANAF, aceștia sunt rugați să apeleze la celelalte modalități de acordare a asistenței, cum ar fi Call Center ANAF.
„Informații cu privire la situația fiscală proprie, supuse secretului fiscal, puteți obține din Spațiul Privat Virtual.”
ANAF dispune și de serviciul Call Center
Îndrumarea şi asistenţa oferite contribuabililor /plătitorilor nu includ furnizarea de informații care se încadrează în una dintre categoriile următoare:
a) informații de interes public solicitate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
b) informații prin care se sugerează sau se prezintă modalități de optimizare a sarcinii fiscale;
c) informații care contravin secretului fiscal;
d) informații solicitate în perioada în care contribuabilul este supus controlului fiscal și în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri ale bugetului general consolidat care fac obiectul controlului fiscal;
e) informații în legătură cu soluționarea unor problematici care fac obiectul unor contestații formulate împotriva actelor administrative fiscale;
f) informații în legătură cu soluționarea unor problematici care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau asupra cărora se efectuează cercetări penale sau disciplinare;
g) elaborarea de monografii contabile solicitate de operatorii economici;
h) informații care nu intră în sfera de competență a MF și/sau ANAF;
i) materiale de presă sau pentru uz didactic, cum sunt, fără a se limita la, cele pentru lucrări de licență, proiecte de cercetare, master, doctorat;
j) alte informații a căror furnizare este interzisă, conform legislației în vigoare.
ANAF a actualizat lista marilor contribuabili cu obligații noi
Viziunea Agenției Naționale de Administrare Fiscală este aceea de a deveni o administrație inovatoare și eficientă, capabilă să răspundă provocărilor mediului extern, care să ofere servicii noi și adaptate diferitelor categorii de contribuabili și care să faciliteze conformarea fiscală voluntară.