TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C
FinanțeȘtiri

Banca Naţională lansează în circulaţie bancnota de 20 de lei

Autor: The Daily Team 29 noiembrie 2021
scris de The Daily Team 29 noiembrie 2021 3,1K afișări
indicele de referinta ircc, bnr, IRCC BNR
Foto: Pixabay / freestocks-photos
Share FacebookTwitterLinkedinReddit
3,1K

Banca Naţională a României lansează în circulaţie bancnota cu valoarea nominală de 20 lei, de la 1 decembrie 2021. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României.

Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Te-ar putea interesa:
  • Taxa judiciară de timbru, eliminată în anumite cazuri
  • tbi bank lansează Split for Business: O soluție complet digitală

Când și cum trebuie declarate veniturile din criptomonede

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.

Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

Banca Naţională pune în circulație bancnota de 20 lei prin sucursalele regionale din țară

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranță vor fi prezentate în conferința din 26 noiembrie.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881.

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți.

Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Te-ar putea interesa:
  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică
  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

Caută articol

EVmarket.ro – Totul despre mașini electrice

EVmarket,

Stiri recente

  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică

  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

  • Noul program de vizitare la Catedrala Mântuirii Neamului

  • eMAG înregistrează cifre record la finanțare în rate și abonamentul Genius

Lifestyle

  • Catedrala Mântuirii Neamului – Despre tehnică și stilul arhitectural

  • Top 18 locuri de vizitat lângă București

  • Când începe festivalul JazzUP Sea Fest 4 Constanța

Energie

  • Depozitele de gaz din România au depășit cota de umplere de 90 la sută

  • OMV Petrom va produce carburanți sustenabili la Petrobrazi

  • Ce este energia întunecată și cum se manifestă

Poezii

  • O poezie despre „Destine dureroase”

  • Ploaia – o poezie despre importanța apei în natură

  • Martie e Răvășit: O Poezie despre Capriciile Primăverii

  • Contact
  • Despre noi
    • Drepturi de autor

© 2019 – 2025 TheDaily.ro – Publicație independentă de analiză și știri

TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C