Instant Factoring, lider pe piața fintech din Europa de Sud-Est în factoring, se extinde în Serbia. Valoarea facturilor achitate până acum de companie depășește 55 mil. de euro pe piața din România. În Serbia însă, tendința de plată cu întârziere a facturilor restante este în creștere.
Activ de peste trei ani pe piața din România, serviciul va fi disponibil și pentru micii proprietari de companii și IMM-uri din Serbia, care vor avea astfel posibilitatea de a încasa în numai 24 de ore facturile neachitate prin folosirea serviciului de finanțare a facturilor dezvoltat de Instant Factoring.
Valoarea maximă a facturilor care pot fi plătite prin Instant Factoring se ridică la 100.000 de euro, cu garanția că banii vor ajunge rapid în contul companiilor beneficiare.
„Ne propunem să deservim 1.000 de firme mici din Serbia și intenționăm să alocăm peste 10 milioane de euro finanțare pe segmentul dinamic al afacerilor mici, în primul an de operațiuni”,
a spus Cristian Ionescu, CEO și co-fondator al Instant Factoring.
In acest an, Instant Factoring a finanțat cu peste 30 de milioane de euro IMM-urile românești, care și-au transformat facturile în numerar printr-un proces foarte simplu:
- 3 minute sunt necesare pentru a crea un cont de client online,
- 1 minut durează încărcarea unei facturi,
- maximum 2 ore sunt necesare pentru a primi decizia de finanțare, apoi banii intră în cont în doar 24 de ore.
Nu există limite privind numărul de facturi care pot face obiectul finanțării. Singura condiție este ca facturile să nu fie încă scadente.
O soluție rapidă și eficientă de fluidizare a cashflow-ului
Avantajele serviciului oferit de Instant Factoring atât pe piața din România, cât și în Serbia, este că proprietarii de companii nu trebuie să mai aștepte luni de zile pentru a-și încasa facturile de la clienți, ceea ce va contribui la fluidizarea cashflow-ului. Totodată, serviciul se realizează digital, cu ajutorul computerului sau folosind telefonul.
„Finanțarea facturilor este procesată prin intermediul platformei online a Instant Factoring. Așadar, achiziționăm creanțele care nu sunt restante, iar banii rambursați sunt în valoare de 100% din valoarea înscrisă pe factură, în maximum 24 de ore, minus o taxă minimă de factoring”, a afirmat Marija Grujovic, Managing Director Instant Factoring.
Totodată, Instant Factoring se angajează să sprijine micro și micile întreprinderi, oferindu-le finanțare ori de câte ori au nevoie, oferindu-le o soluție transparentă ce le îmbunătățește rapid situația lichidităților.
De ce este revoluționară platforma Invest Factoring
În prezent, în Serbia operează 92.257 microîntreprinderi, 11.617 companii mici și 114.721 de antreprenori autorizați. Încă de dinainte de izbucnirea crizei COVID-19, în Serbia termenul mediu de plată al facturilor era de 135 de zile, iar în prezent există o tendință de creștere a numărului de zile de întârziere.
Citiți și:
- ANAF a actualizat lista marilor contribuabili cu obligații noi
- Bugetele pentru marketing digital vor crește cu 15% în 2021
- RE/MAX România: Noul val al pandemiei a înghețat chiriile
- Una din două companii derulează proiecte de digitalizare
- De ce vehiculele electrice nu pot fi adoptate mai repede
- Cele mai noi 10 lansări de filme și seriale pe Netflix
Deși serviciul de factoring nu este nou pe piața din Serbia, întrucât marile companii au mai încercat să își încaseze creanțele mai rapid prin intermediul băncilor, din păcate răspunsul nu a fost unul pozitiv. Băncile, în calitate de furnizori ai acestui serviciu, nu au extins factoringul și către afacerile mici și micro, chiar dacă acestea reprezintă 87% din numărul total de companii active din Serbia.
Din acest motiv, Instant Factoring a creat această platformă online care permite întreprinderilor mici să își mențină nivelul de lichidități și să facă în continuare afaceri fără grijă cu privire la încasarea creanțelor.
Foto: Aymanejed from Pixabay
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și LinkedIn