Compania de consultanță REI anunță că vor fi disponibile fonduri nerambursabile de peste 6,5 miliarde de euro în a doua jumătate a acestui an. IMM-urile pot beneficia de sprijin pentru investiții în agricultură, energie verde, reciclare, industria alimentară sau producție materiale de construcții. Iată care sunt cele mai importante programe de finanțare pentru final de 2023.
„Recomandăm companiilor ca pe parcursul lunilor august-septembrie să își definească proiectele de investiții. Interesul pentru fondurile nerambursabile a crescut într-un ritm foarte ridicat. Pe anumite programe de finanțare avem cereri și de peste 5 ori mai mari decât bugetul alocat acelor scheme,” a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Printre cele mai importante programe de finanțare din a doua parte a acestui an se numără:
1. Planul Național Strategic 2023 – 2027 – investiții în agricultură
Buget: 1,7 mld. euro (2023)
Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)
Principalele direcții de finanțare:
DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații: 400 mil. euro (lansare apel – T3/T4 2023)
DR-26 Înființarea sistemelor de irigații: 100 mil. euro (lansare apel – T3/T4 2023)
DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri: 250 mil. euro (lansare apel – T3 2023)
DR-20 Investiții în sectorul zootehnic: 225 mil. euro (lansare apel -T3 2023)
DR-22 Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole: 210 mil. euro (lansare apel – T3 2023)
Citiți și: Circa 500 de români dețin o avere între 20 și 100 mil. dolari
DR-15 Investiții în exploatațiile pomicole: 150 mil. euro (lansare apel – T3 2023)
DR-13 Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: 100 mil. euro (lansare apel – T4 2023)
DR-14 Investiții în fermele de mici dimensiuni: 108 mil. euro (lansare apel – T4 2023)
DR-16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi: 150 mil. euro (lansare apel – T4 2023)
2. Fondul pentru Modernizare – Programul 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei
Buget total: 1,575 mld. euro (2023)
Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei / Ministerul Agriculturii
Granturi pentru autoconsum – circa 350.000 euro/MW
Granturi pentru producție energie – 100 – 130.000 euro/MW
Granturi pentru energie verde în domeniul agriculturii
Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari
Lansare apeluri: septembrie – octombrie 2023
3. Programul Operațional „Tranziție Justă” (POTJ) – doar pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați, Mureș
Buget total: 1,5 mld. euro (privați)
Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR)
Granturi: între 200.000 – 2 mil. euro și între 2 – 5 mil. euro
Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari
Lansare apel: septembrie – octombrie 2023
Citiți și: TOP 10 cei mai bogați oameni din lume
4. Programele Regionale (PR) 2021-2027 – finanțare investiții IMM
Buget: aprox. 800 mil. euro
Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
Finanțare: 20.000 euro – max. 3 mil. euro, contribuție proprie de la min. 10%
Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM
Cheltuieli eligibile: construire spații, achiziție echipamente, software etc.
Beneficii urmărite: dezvoltarea și modernizarea tehnologică a IMM, creșterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, creșterea investițiilor productive în IMM, creșterea capacităților tehnologice, achiziția de competențe specifice
Lansare apeluri: T3 2023 – T2 2024
5. Managementul deșeurilor – reciclare – (PNRR)
Buget: 286 mil. euro
Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)
Obiectiv: dezvoltarea și modernizarea sistemelor de management deșeuri municipale
Finanțare: între 500.000 și maximum 8,4 mil. euro/proiect
Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari
Lista codurilor CAEN eligibile:
3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;
3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;
3812 – colectarea deșeurilor periculoase.
Lansare apel: T3 2023
Citiți și: Cum va evolua piața imobiliară în anul 2023
6. INVESTALIM – Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare
Buget: 150 mil. EUR (2023)
Buget total: 600 mil. EUR (schema multianuală)
Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii
Finanțare – minimum 500.000 euro
Cofinanțare – mininum 25%
Domenii eligibile: industria alimentară, procesare, panificație CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081
Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari
Lansare apel: septembrie 2023
Citiți și: Ce plafon s-a alocat pentru Programul Noua Casă 2023
7. PNRR – Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate
Buget: 150 mil. euro
Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
Finanțare: min. 500.000 EUR – max. 3 mil. euro/proiect (nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2022)
Solicitanți eligibili: a) microîntreprinderi, IMM, societăți cooperative care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect; care realizează investiții în active corporale și/sau necorporale pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale și b) întreprindere care activează într-unul din următoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399
Citiți și: Noi majorări de taxe și impozite
Domenii vizate: industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcții, industrie auto, transport și distribuție, servicii adresate populației, turism și alte domenii eligibile
Cheltuieli eligibile: achiziții de active corporale și necorporale, achiziții de tehnologii blockchain, achiziții de active corporale și necorporale securitatea cibernetică, achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality, achiziția de servicii de date și cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare
Lansare apel: august 2023 (est.)
8. CONSTRUCT PLUS – Ajutoare de stat pentru industria materialelor de construcții
Buget: 149 mil. euro (2023)
Buget total: 590 mil. euro (schemă multianuală)
Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
Finanțare: 75% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 50 mil.euro (investiție localizată în mediul urban), respectiv max. 85% dacă investiția este localizată în mediul rural
Solicitanți eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari
Domenii eligibile: producție materiale de construcții
Lansare apel: septembrie – octombrie 2023
Citiți și: ASF: Există 199 de site-uri neautorizate de investiţii financiare
9. Programul Dezvoltare Durabilă – Îmbunătățirea eficienței energetice
Buget: 135 mil. euro
Autoritatea responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)
Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari, societăți comerciale din industrie, cu consumuri de peste 1.000 tep/an
Cheltuieli eligibile: eficientizarea proceselor tehnologice și realizarea unor economii de energie la nivel de întreprindere prin înlocuirea echipamentelor, retehnologizare/modernizare, monitorizare și optimizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici, precum și utilizarea energiei produse din surse regenerabile, care să asigure exclusiv consumul propriu al întreprinderilor
Lansare apel: T3 2023 (est.)
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.