Creditul comercial, principala modalitate prin care se finanțează majoritatea firmelor românești, a devenit o adevărată bombă cu ceas care riscă să ducă la o explozie de insolvențe și falimente, conform unui studiu realizat Sierra Quadrant. Firmele fac tot mai greu față facturilor.
Pe fondul inflației, a scăderii consumului și a accentuării neîncrederii în perspectivele economiei, tot mai multe firme înregistrează datorii la furnizori, iar nerespectarea condițiilor contractuale riscă să ducă la prăbușirea unor lanțuri economice, cu falimente în serie și disponibilizări de personal.
Creșterea prețurilor materiilor prime, scumpirea utilităților și scăderea consumului au generat ample probleme pe lanțurile de business din economia românească. Multe dintre firme, spun experții, au renunțat în a mai constitui stocuri de marfă, mai ales că furnizorii își modifică tot mai des prețurile.
Potrivit analiștilor de la Sierra Quadrant, și mai grav este faptul că furnizorii nu mai sunt dispuși să crediteze clienții, cu plata la termen, iar acest fenomen se accentuează pe zi ce trece.
,,Creditul comercial sau credit furnizor cum mai este cunoscut, s-a diminuat drastic în multe sectoare pe fondul creșterii sentimentului de neîncredere în business. Se cere tot mai mult plata unui avans semnificativ sau chiar plata integrală a produselor, iar pentru mulți dintre clienți această situație este imposibil de onorat’’, arată analiza Sierra Quadrant.
Creditul comercial are o importanță deosebită în finanțarea companiilor din România, acesta având cea mai ridicată pondere în pasivul firmelor. Creditele comerciale reprezentau anul trecut echivalentul a 430 miliarde de lei, per total în economie, de 3,5 ori mai mult decat creditele bancare (123 mld.lei).
,,Firmele alegeau acest tip de creditare pentru că nu genera dobânzi, permitea plata la termen și se baza pe încredere, pe relațiile de business consolidate de-a lungul anilor. În prezent, multe dintre relațiile de afaceri sunt grevate de problemele generate de inflație, de incertitudine, de temerile că această criză se va adânci în 2023’’, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator Sierra Quadrant.
Riscul de neplată, în creștere
Dincolo de reducerea seminificativă a liniilor de credit comercial, în acest an se constată și o întârziere tot mai mare a plăților din economie.
Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, față de 120 zile în 2020 și 201 de zile, nivelul record din 2012. Cele mai mari restanțe, ca pondere în total, sunt în industria prelucrătoare (26%), comerț (18,9%) și energie ( 16,3%).
Un sondaj recent arăta, de altfel, că 7 din 10 companii întârzie să-și plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creșterea costurilor operaționale și scăderea vânzărilor.
Datoriile neplătite la termen față de furnizori, ce reprezintă peste 55% din totalul plăților restante, au depășit 50 miliarde de lei în 2021, iar în acest an ar putea trece de nivelul record stabilit în 2012, de 60,5 miliarde lei.
Statisticile BNR arată că datoriile comerciale au cea mai însemnată pondere în pasivele firmelor (19 la sută), după capitalurile proprii, acestea având și cea mai ridicată rată de creștere (17 la sută în intervalul iunie 2020-iunie 2021).
Pe ansamblul economiei, potrivit specialiștilor, blocajul financiar s-a accentuat semnificativ în ultimii 2 ani, depășind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.
Business-uri vulnerabile
Potrivit datelor Băncii Naționale, din Raportul privind stabilitatea financiară – iunie 2022, în prezent aproximativ o treime dintre companii se situează în zona de risc din perspectiva îndatorării, acestea având un grad de îndatorare raportat la capitaluri mai mare de 200 la sută.
Mai mult chiar, 42% din companii sunt vulnerabile în cazul scăderii vânzărilor sau al prelungirii termenelor de încasare.
,,Luând în considerare doar cele mai lichide active (numerar, disponibilități în cont și investiții financiare), 60 la sută dintre firme au resurse pentru gestionarea cheltuielilor pentru o perioadă de mai puțin de 30 de zile, având în vedere termenul prelungit de încasare a creanțelor în anumite industrii. Din acestea 12 la sută înregistrau pierderi, astfel este de așteptat ca situația lor de lichiditate să se înrăutățească, cu efecte negative asupra încasărilor furnizorilor, dar și a instituțiilor bancare’’, este menționat în raportul BNR.
BNR afirmă, totodată, în Sondajul privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației (august 2022), că la nivel sectorial, riscul de credit asociat creditării companiilor nefinanciare a continuat să se deterioreze.
Din perspectiva bancherilor, cele mai riscante domenii sunt sectorul energetic, urmat de transport, industrie, agricultură, construcții și turism.
,,Creșterea costurilor de producție, provocările generate de scumpirea puternică a energiei, a gazelor, a carburanților – toate acestea au pus presiune pe bugetele firmelor. Efectele le vedem într-o dezintermediere financiară tot mai accentuată, într-o diminuare a activității economice și o resetare a perspectivelor comerciale cel puțin pentru anul următor’’, arată analiza Sierra Quadrant.
Ce efecte are supraimpozitarea muncii part-time de la 1 august
Specialiștii de la Sierra Quadrant avertizează că dificultățile economice generate de inflație, de contextul războiului din Ucraina, de problemele din China, se pot răspândi de-a lungul lanțurilor comerciale, putând genera un efect de amplificare a riscurilor la nivelul întregii economii, mai ales în condițiile vulnerabilităților deja existente.
,,Problemele de lichiditate se acutizează pe măsură ce economia frânează. Asistăm deja, în această perioadă, la o încetinire economică în multe domenii, de la construcții la comerț, industrie și servicii, fapt confirmat și de estimările BNR care converg către o stagnare economică în T3 și T4. În aceste condiții, reconsiderarea politicii de credit comercial de către managerii financiari reprezintă o direcţie de acţiune tot mai pregnantă, cu efecte negative în economie’’, spune Ovidiu Neacșu.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât costurile finanțării bancare au crescut semnificativ în acest an, iar perspectivele nu sunt deloc pozitive.
,,Scăderea accesului la finanțarea bancară și deprecierea condițiilor creditului comercial vin să pună o presiune și mai mare pe lanțurile economice, mai ales pe sectorul IMM, unul slab capitalizat și tot mai vulnerabil. Furnizorii și-au redus volumele de credit comercial, clienții nu mai sunt dispuși să constituie stocuri – este o situație care devine tot mai provocatoare pe măsură ce inflația erodează tot mai puternic puterea de cumpărare’’, adaugă omul de afaceri.
Sierra Quadrant: restructurarea rapidă a afacerilor cu probleme va face diferența între continuitate economică și faliment
În condițiile accentuării problemelor economice, specialiștii de la Sierra Quadrant spun că restructurarea rapidă a afacerilor cu probleme va face diferența între continuitate economică și faliment.
Potrivit experților, ajustarea planurilor pentru toamna și iarna acestui an trebuie să plece de la reevaluarea condițiilor economice, grav afectate de inflație, scăderea consumului și de problemele de finanțare.
Analiza performanței partenerilor trebuie să fie în prim-plan, alături de deblocarea banilor din active non-core business, precum terenuri, depozite, spații comerciale, autovehicule sau echipamente pentru funcții secundare.
Potrivit experților, companiile, indiferent de mărime, trebuie să își monitorizeze mai atent numerarul și cheltuielile și să încerce să reducă durata medie de încasare a creanțelor, care să fie transpusă proporțional către scăderea termenelor de plată a furnizorilor.
,,Corelarea costurilor aferente contractelor cu volumul de activitate și indicatorii de performanță variabilă ai furnizorului reprezintă elemente esențiale ale politicii de evitare a coronacrizei economice’’, afirmă Sierra Quadrant.
Pentru firmele aflate deja într-o situație limită, experții recomandă concordatul preventiv. Prin intermediul procedurii de concordat preventiv, firmele afectate de criză pot cere creditorilor şansa de a se redresa, evitând astfel procedura reorganizării judiciare, greoaie şi anevoioasă şi care de cele mai multe ori eşuează sau nu duce la rezultatul scontat.
Tezaur, o nouă emisiune cu dobândă de 8,25%. Când poate fi achiziționată
Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, concordatul preventiv este avantajos pentru că permite acoperirea în timp cât mai scurt şi în proporţie cât mai mare a datoriilor acumulate, cu scopul evitării procedurilor de faliment.
În cei peste 24 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.
Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale București (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA și Ga-Pro-Co Chemicals SA.