tbi bank, una dintre cele mai importante bănci de tip challenger din Europa de Sud-Est, care operează în România, Bulgaria, Grecia, Germania și Lituania, a primit din partea Moody’s Investors Service (Moody’s) un rating de investiții, respectiv Baa3, pentru riscul de contrapartidă, și un rating Ba2/NP pentru depozitele pe termen lung și scurt.
În același timp, agenția de rating a atribuit evaluări Baa3(cr)/P-3(cr) pentru riscul de contrapartidă (Counterparty Risk – CR) pe termen lung și scurt și un rating ba3 pentru o evaluare de bază a creditelor (Baseline Credit Assessment – BCA).
Potrivit Moody’s – „raportul dintre capitalurile proprii tangibile și activele ponderate în funcție de risc se situa la 27,0% la sfârșitul anului 2022, suficient pentru a absorbi pierderi neașteptate și considerabile. Banca beneficiază, de asemenea, de o capacitate puternică de a genera capital pe plan intern și de retenție a profiturilor, care echilibrează obiectivele ambițioase de creștere și accesul mai limitat la capital în comparație cu băncile listate la bursă”.
De asemenea, agenția afirmă în raportul său că perspectiva stabilă a ratingurilor pentru depozitele pe termen lung reflectă așteptările sale că rezultatele și profilul financiar al băncii vor rămâne în general stabile.
„Suntem mândri să primim un rating de la o agenție de renume mondial precum Moody’s, care reflectă profitabilitatea noastră puternică, baza sigură de depozite și perspectiva unei creșteri stabile. Această evaluare ne consolidează și mai mult poziția de instituție financiară solidă și de încredere și întărește angajamentul nostru de a continua să oferim soluții inovatoare de creditare și de economisire pentru clienții noștri de pe toate piețele”, a spus Lukas Tursa, Executive Director, Funding.
Impactul IRCC după creştere în ratele creditelor
tbi bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor, care să le facă viața mai ușoară. În prezent, operează în Bulgaria, România, Grecia, Germania și Lituania.
Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, tbi are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa într-una dintre cele mai profitabile și eficiente bănci din regiune.