Supraimpozitarea muncii part-time de la 1 august ar putea crește munca la negru. Multe firme mici vor avea de făcut o alegere importantă, fie să renunțe la agajări part-time, fie să plătească taxele la nivelul salariului minim pe economie pentru 2-4 ore de muncă.
O serie de măsuri fiscale pe care le vor resimți mulți români, precum supraimpozitarea muncii part-time, intră în vigoare de la 1 august, așa cum prevede Ordonanța 16/2022, publicată în Monitorul oficial. Pentru a obține cât mai mulți bani la buget, Guvernul a hotărât supraimpozitarea muncii part-time.
Așadar, pentru persoane fizice ce desfășoară activități și realizează venituri extrasalariale, se introduce un plafon superior ca bază de calcul pentru asigurările sociale obligatorii și contribuția la sănătate de 24 salarii minime brute, iar baza de calcul a asigurărilor sociale este:
- pentru persoanele fizice care au realizat până în 12 x salariul minim brut, nu există obligația plății asigurărilor sociale; acestea pot opta pentru asigurare în sistemul asigurărilor sociale și baza de calcul este de 6 x salariul minim brut;
- pentru persoanele fizice ce realizează venituri extrasalariale în plafonul cuprins între 12 – 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 12 x salariul minim brut;
- pentru persoanele fizice ce realizează venituri extrasalariale ce depășesc plafonul de 24 x salariul minim brut, baza de calcul a asigurărilor sociale este 24 x salariul minim brut.
Plafonul este unul anual, iar analiza trebuie detaliată pentru fiecare componentă a asigurărilor sociale, respectiv obligația plății contribuției la sănătate sau obligația plății contribuției la asigurările sociale pensii.
Cum poți face bani de acasă – 8 idei de a face bani online
Pentru contractele de muncă cu timp parțial, când salariatul realizează venituri prin unul sau mai multe contracte de muncă cu timp parțial, iar valoarea salariului cumulat este mai mică decât salariul minim brut, se calculează și se datorează la plată contribuția la asigurările sociale – pensii la nivelul salariului minim garantat în plată.
Există mai multe excepții cum sunt: elevii și strudenți cu vârsta de până la 26 ani, ucenicii cu vârsta de până la 18 ani, pensionarii cu limită de vârstă sau dacă prin două sau mai multe contracte din aceeași lună se depășește suma salariului minim brut.
Aceleași reguli se aplică și din punctul de vedere al contribuției la asigurările sociale de sănătate.