Wyndham, un francizor hotelier, a preluat Vienna House Otopeni și prin schimbarea proprietarului, acum se numește Vienna House by Wyndham. Marca Vienna House a fost inclusă în septembrie 2022 în portofoliul Wyndham Hotels & Resorts.
Preluarea companiei austriece a fost făcută prin intermediul Grupului HR din Berlin (HRG), care gestionează 145 de unități hoteliere în Europa. Obiectivul HRG este de a deveni cel mai important proprietar-operator din Europa, cu o platformă multi-brand puternică. În prezent, prin schimbarea proprietarului, hotelul din Otopeni se numește Vienna House by Wyndham.
Vienna House Otopeni a atras atenția investitorilor de talie mondială prin profesionalismul serviciilor oferite.
„În ultimii ani, marca Vienna House și-a construit un nume foarte cunoscut printre călătorii din multe țări europene”, a spus Dimitris Manikis, președintele Wyndham Hotels & Resorts EMEA.
8 restaurante de vizitat la malul Mării Negre
„Achiziția mărcii Vienna House și colaborarea noastră extinsă cu partenerul nostru de încredere, Grupul HR, reprezintă un pas-cheie în extinderea prezenței noastre pe piață, aducând o creștere imediată și o capacitate și susținând ambițiile noastre de creștere în destinații importante din EMEA.”
„A fost un pas îndrăzneț pe care l-am făcut și care ne-a deschis noi orizonturi de business. În acest an, în materie de digitalizare hotelieră, am reușit să fim primul hotel din România care a făcut trecerea la noul sistem Opera Cloud. Am reușit să construim noi colaborări la nivel național și internațional.
HRG și Wyndham sunt parteneri puternici, iar acest lucru ne oferă siguranță și încredere. Vienna House România își continuă rețeta de succes cu accent pe simplitate și rafinament”, a adăugat George Roșu, Director General Vienna House Easy by Wyndham Airport Bucharest.
„Acum avem o imensă expertiză în domeniul hotelier și un portofoliu care va crește și se va dezvolta într-o nouă companie puternică. Cred în digitalizarea inovatoare și distribuția globală, extinderea domeniilor de afaceri și poziționarea convingătoare a brandului.
Marca Vienna House și-a construit o reputație fantastică în multe destinații europene, iar colaborarea noastră extinsă și strâns legată cu Wyndham ne va oferi forța, amploarea și expertiza necesare pentru a dezvolta brandul mai rapid și a permite mai multor oaspeți să experimenteze ceea ce oferă Vienna House”, a afirmat Ruslan Husry, CEO și proprietar HRG.
Geoff Ballotti, președintele și directorul executiv al Wyndham Hotels & Resorts, a explicat decizia sa de a achiziționa marca individuală: „Cultura centrată pe oaspeți a Vienna House, recunoașterea puternică a brandului și planurile ambițioase de dezvoltare a brandului se aliniază cu obiectivele noastre de distribuție, făcându-l potrivit pentru a continua creșterea internațională și pentru a întări poziția și angajamentul nostru față de regiune.”
Partenerii Wyndham
Portofoliul hotelurilor Vienna House by Wyndham numără în prezent 42 de hoteluri. În 2020, compania-mamă austro-tailandeză Vienna House Capital și U City PCL au decis să vândă 100% din acțiunile lor și să-și mute afacerea în domeniul investițiilor și serviciilor financiare.
Grupul HR este o companie multibrand de operare hotelieră din Europa Centrală. Compania cu sediul la Berlin a achiziționat și a operat hoteluri timp de peste zece ani. HR Group lucrează cu grupuri hoteliere precum Accor, Vienna House, Grupul Hotelier Wyndham, Dorint Hotels & Resorts, Hyatt, Radisson, IHG și Deutsche Hospitality.
Cât te costă să vizitezi I Giardini di Zoe, grădinile Banpotoc de la Hunedoara
Compania americană Wyndham Hotels & Resorts cu sediul în Parsippany, New Jersey, Statele Unite, deține aproximativ 9.000 de hoteluri în peste 95 de țări. Deține un portofoliu de 20 de mărci hoteliere, printre care se numără Baymont, Days Inn, Howard Johnson, La Quinta, Ramada, Super 8, Travelodge și Wyndham.
Hotelul Vienna House Easy by Wyndham Airport Bucharest se află la o distanță de doar 9 minute de mers pe jos din Aeroportul Internațional Henri Coandă (OTP), are 177 de camere și apartamente, complet izolate fonic, patru spații de conferințe adaptabile, care pot acomoda evenimente cu până la 190 de persoane, un veritabil restaurant steak house „THE Bull” și un „Sky bar” cozy.