Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan, investește 1,3 mil. euro într-o aplicație de educație antreprenorială cu lecții personalizate, destinată în special elevilor și studenților. Platforma MentorMag va oferi cursuri de tip masterclass și lecții experiențiale, ghidate de mentori.
Aplicația va avea la bază ședințe de mentorat individualizat, pliate pe nevoile personalizate ale utilizatorilor, care vor putea interacționa live cu profesioniști, experți în varii domenii, inclusiv cadre didactice.
Mentorii colaboratori pot dobândi statutul de co-asociați ai platformei, generând venituri proprii în funcție de timpul alocat utilizatorilor. Performanțele ulterioare ale utilizatorilor vor fi cuantificate și conectate cu profilul mentorului, care poate câștiga procentual din venituri viitoare în raport cu îndeplinirea obiectivelor studenților.
„Am decis să investesc în acest concept încă din 2022. Platforma este inovatoare pentru că are la bază relația mentor-discipol, nu doar cursuri clasice, înregistrate. Piața internațională de e-learning e în plină expansiune și a atins 300 miliarde de dolari în 2022. În viitor, educația online va schimba din temelii structura învățământului, un trend accelerat și de pandemie”, precizează omul de afaceri Ștefan Mandachi.
Aplicația MentorMag va fi funcțională începând cu luna aprilie și va conține într-o primă fază aproximativ 30 cursuri, structurate pe mai multe teme: antreprenoriat, psihologie, financiar, spiritualitate, juridic, management, strategie, vânzări și oratorie. Lecțiile filmate vor avea o durată cuprinsă între 2 și 9 ore.
Planul de producție al lui Ștefan Mandachi
Planul de producție este de 200 de cursuri în trei ani. Pe platformă va exista o bibliotecă de meditații și rafturi digitale cu rezumate, articole financiare de tip blog și lecții zilnice motivaționale. Elevii și studenții care nu-și permit abonamentele vor beneficia de gratuitate.
”Am decis ca toți elevii și studenții fără șanse sau posibilități financiare, să aibă acces gratuit pe platformă, cu condiția să își argumenteze cauza și să treacă un ”test” simplu, de perseverență. Contentul platformei este foarte bun, iar sistemul este unic. Mentorii vor avea posibilitatea să câștige bani dacă proiectele discipolilor vor atinge succesul. Practic, dacă tu ca student sau discipol îți atingi obiectivul și consideri că mentorul te-a ajutat esențial, îl poți bonifica.
Am o comunitate online de peste 830.000 urmăritori, iar targetul este să fidelizăm 5% dintre ei. Actualmente, în business, focusul meu este doar în industria online, întrucât există un potențial enorm, dar și pentru că mă pasionează. Vreau să construiesc prima franciză educațională pentru antreprenori”, menționează mentorul platformei.
Apple va face o schimbare majoră în 2024
Fondatorul Strong MND Corporation, Ștefan Mandachi, deține mai multe aplicații de e-learning printre care și caietulvisurilor.ro, un shop online, cu instrumente educaționale. Mandachi este unul dintre cei mai urmăriți oameni de afaceri români în mediul online, cu o comunitate de 465.000 urmăritori pe Facebook, 131.000 urmăritori pe Youtube, 103.000 pe Instagram, 116.000 pe Tik Tok. Pe canalul de Youtube ”Stefan Mandachi” există o bibliotecă de peste 270 filme gratuite, împărțite pe două teme: educație financiară și spiritualitate.