Târgul de Crăciun Classical Christmas Market se desfășoară pe esplanada de la Opera Națională București. Evenimentul aduce în prim plan un concept de îmbinare a muzicii clasice cu scena colindelor specifice sărbătorilor de iarnă.
Începând de sâmbătă, 10 decembrie, bucureștenii sunt așteptați la târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 5, prin Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache, în parteneriat cu Opera Națională București.
Târgul așteaptă publicul în fiecare zi, în intervalul 12:00-21:00, într-un decor de poveste, alături de nelipsitele bunătăți tradiționale, caruselul și trenulețul de Crăciun, toate dirijând magia în jurul bradului de 8 metri aflat în centrul târgului de Crăciun.
Aici jocul și creativitatea se împletesc și se găsesc la atelierele de creație care îi așteaptă pe cei mici cu podoabe de Crăciun, pictură pe ceramică, roata de olărit, sorcova, pictură pe linguri de lemn, felicitări gravate și alte activități atractive.
Foto: TheDaily.ro
Colinde și muzică live pe scena Classical Christmas Market, Opera Națională
Programul artistic de la scena mare va începe zilnic la ora 17:00. În program se regăsesc melodii specifice sărbătorilor de iarnă precum: „Somnul lui Iisus”, „O, ce veste minunată”, „Moș Crăciun cu plete dalbe”, „Astă seară-i seară mare”, „Trei Crai de la Răsărit”, „La poartă la Ștefan Vodă”, „Mărire întru cele’ nalte”, „Coborât-a, coborât”, „Colo sus, pe lângă lună”, „Colindița nu-i mai multă”.
Citiți și:
- Povestea pomului de Crăciun. Când a fost împodobit primul brad de Crăciun
- Cele mai vechi Târguri de Crăciun, o tradiție veche de 600 de ani
- 11 Târguri de Crăciun de vizitat anul acesta
- Patinoarul Allianz-Țiriac Arena organizează Ziua Porților Deschise
- Când se deschide Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei
- Târgul de Crăciun București 2022 s-a deschis în Piața Constituției. Află programul
În perioada cât se desfășoară târgul, pe scena Classical Christmas Market, vor urca Gheorghe Zamfir, Orchestra Operei Naționale București, Corul Operei Naționale București, Corul de Copii al Operei Naționale București, Horia Brenciu, 2 Gents (Doru Todoruț și Ciprian Rogojan), Vlad Miriță, Ana Cebotari, Paula Seling, Nico, Adrian Nour, Blue Noise, Jazzapella, trupa Millenium, Corul Tronos, Corul Harisma, dar și multe alte coruri de copii și tineret.
Intrarea este liberă, însă în perioada desfășurării pe esplanadă a Târgului de Crăciun Classical Christmas Market (10 -26 decembrie 2022) parcarea din fața Operei Naționale București va fi închisă.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.