Anul acesta Ziua Marinei Române s-a sărbătorit pentru a 120-a oară. A fost un eveniment festiv, organizat de această dată în portul militar, pentru oficialități. Locuitorii orașului Constanța dar și turiștii au putut asista numai la jocurile marinărești de pe faleză și la defilarea navelor.
De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române.
Cu ocazia acestei sărbători deosebite a fost recondiţionat Bricul Mircea. Nava-şcoală a strălucit la evenimentele organizate în Portul Tomis din Constanţa. În lume mai sunt doar patru nave de același tip. După patru luni de absență, la debut de august velierul vechi de 83 de ani s-a întors în Portul Militar Constanța. În toată această perioadă, apa sărata mării a afectat structura metalică a Bricului Mircea.
Forţele Navale Române au organizat numeroase evenimente la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi, Bucureşti şi Bicaz – ceremonii militare şi religioase, Zile ale Porţilor Deschise, activităţi culturale, expoziţii interactive, ateliere de matelotaj, jocuri şi concursuri marinăreşti, spectacole de muzică uşoară şi muzică folclorică, exerciţii demonstrative navale, concerte, retrageri cu torţe.
Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, dar și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor.
Ziua Marinei Române sărbătorită prima dată în 1902
Ziua Marinei Române s-a aniversat prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a ofițerilor Diviziei de Mare. Tot atunci, pe faleza Cazinoului au fost organizate manifestări ample, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.
Din anul 1990 însă s-a revenit la tradiția de a celebra Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august.
Cu prilejul Zilei Marinei Române din 15 august 1991, a avut loc o impresionantă paradă navală și evoluția aviației militare, elicoptere de luptă, precum și demonstrații sportive marinărești susținute de scafandrii militari și echipajele unor ambarcațiuni cu rame și vele.
La festivitățile de la Constanța au fost prezente, în premieră, echipajul crucișătorului U.S.S. Belknap, aparținând Flotei a-VI-a a S.U.A., echipajul navei militare sovietice Azov, distrugătorul turcesc Kocatepe și nava de patrulare bulgară Smeli.
Citiți și:
- Cazinouri emblematice din România. Când au fost construite primele clădiri pentru jocuri de noroc
- Palatul Cantacuzino a intrat în proces de restaurare
- Barierele din parcări ar putea fi deschise de pe telefonul mobil
- Centrul Bosch Cluj testează soluții pentru mașini automatizate
- De ce vehiculele electrice nu pot fi adoptate mai repede
- Mașina electrică Ora Cat 01 ajunge în Europa. Iată prețul
În anul 1999, spre deosebire de edițiile precedente, festivitățile de Ziua Marinei și a Lucrătorului Portuar, s-au desfășurat la Cuibul Reginei și în zona farului Carol I din Constanța. Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională.
Foto: facebook.com/PrimariaConstanta
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.