Rompetrol în parteneriat cu Carrefour lansează magazine Express în două benzinării din Mogoșoaia și Ploiești. Clienții pot alege dintr-un portofoliu vast de produse potrivite pentru cumpărături de imediată necesitate, respectiv produse proaspete, BIO sau ready to eat și chiar produse de igienă.
Primul magazin este deja deschis în incinta stației Rompetrol din localitatea Mogoșoaia (strada Ficusului, nr. 2A), urmând ca până la finalul lunii să devină operațional și magazinul situat în Ploiești (bulevardul Republicii, nr. 140). Ambele magazine Carrefour Express vor funcționa după un program non-stop.
„Prin intermediul noului proiect pilot, ne dorim să le oferim clienților noștri o extindere a gamei de produse disponibile, iar în funcție de feedback-ul acestora vom analiza o posibilă dezvoltare a acestui parteneriat”, a spus Zhanibek Nugertayev, director general Rompetrol Dowstream.
Magazinul va avea produse din categoria de snacking, articole proaspete, dar și produse non-alimentare, de la produse de igienă, până la kit-uri de călătorie (cosmetice în recipiente mici, geluri de duș, șampoane, deodorante ori șervețele pentru bebeluși), truse pentru situații de urgență (dezinfectant, plasturi) cadouri (seturi de cosmetice, băuturi alcoolice, jucării, praline) sau produse de sezon atât alimentare cât și non-alimentare.
Magazine Carrefour Express în benzinăriile Rompetrol
Cele două zone gastro – restaurant hei din stațiile Rompetrol – vor oferi sandvișuri, salate și fructe proaspăt preparate și băuturi pe bază de cafea.
„Formatul Express este un pilon important în strategia noastră de expansiune și ne bucurăm să avem alături un partener de încredere precum Rompetrol împreună cu care ne putem dezvolta”, a afirmat Vincent Rochefort, directorul rețelei de proximitate Carrefour România.
Magazinele Express situate în stațiile Rompetrol vor include produse bio, inclusiv sub marca proprie Carrefour Bio, vinuri românești și bere.
Citiți și:
- O companie românească se listează pe piața AeRO
- „Țara Mea” lansează două programe destinate producătorilor români
- Nord Arin a înregistrat vânzări cu 65% mai mult decât în 2020
- Horizon lansează primul televizor românesc OLED 4K
- Penny deschide trei magazine noi în România
- Sphera Franchise Group deschide un nou Pizza Hut FCD
Zona de magazin existentă în cadrul benzinăriilor va fi reamenajată conform standardelor Carrefour Express, iar zona caselor de marcat va fi comună atât pentru achizițiile de carburanți, produse din portofoliul gastro hei, cât și pentru magazinul Carrefour. Carrefour în România are peste 360 de magazine.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.