Carrefour România inaugurează primul hipermarket din Bacău, aflat în cadrul centrului comercial Supernova. Magazinul include în oferta sa atât produse de brand (inter)național, cât și produse marcă proprie Carrefour.
Ca urmare a integrării magazinelor Cora de format mare în Carrefour, rețeaua de hipermarketuri a retailerului ajunge la 57 de magazine deschise la nivel național, unul dintre acestea fiind remodelat și rebranduit în municipiul Bacău. Clienții se pot bucura de experiența completă a brandului atunci când merg la cumpărături.
Hipermarketul reprezintă primul format cu care hipermarketul s-a lansat pe piața din România, în 2001, și joacă un rol semnificativ, oferind cea mai variată gamă de produse. Extinderea rețelei face parte din strategia omnichannel a companiei.
Cum puteți retrage bani cash la Penny
Situat în incinta centrului comercial Supernova, 2-4, str. Milcov 2A, hipermarketul este deschis de luni până duminică, între orele 7:00 – 22.00. Acesta dispune de o suprafață de vânzare de 6.000 mp și susține dezvoltarea comunității locale, prin cele 170 de locuri de muncă.
„Ne bucurăm să anunțăm inaugurarea primului hipermarket Carrefour din Bacău și, totodată, primul hiper remodelat după standardele formatului care ne-a consacrat, ca urmare a preluării operațiunilor Cora în România”, a spus Crinu Aldea, Integration Project Director, Carrefour România.
Noul magazin vine cu produse proaspete, de la producătorii locali, și cu cele mai reprezentative produse din portofoliul retailerului. Mai mult, clienții au acces la o gamă extinsă de vinuri românești din programul Deschidem Vinul Românesc, creat de Carrefour pentru a sprijini producătorii români din toate regiunile viticole ale țării.
Alături de ele, sunt disponibile vinuri încredințate doar rafturilor acesui hipermarket prin selecția Exclusiv (cum ar fi „Tectonic” sau Domenii Cotnari ediție limitată, „Fetească Neagră Rose” și „Grasă de Cotnari”), precum și vinuri gastronomice apreciate de specialiști și căutate de cunoscători, din gama Premium.
PepsiCo face investiții în proiecte agricole
În plus, magazinul include în oferta sa și produse marcă proprie Carrefour: game accesibile (Simpl), medii (Carrefour Classic sau Essential), cât și premium (Drag de România, Filiera Calității Carrefour, Carrefour Bio, Carrefour Selection).
Pentru o experiență completă la cumpărături, clienții pot găsi la rafturi și produse de brand (inter)național și mărci dezvoltate în parteneriat cu 260 de producători români. Dincolo de produsele marca Carrefour, oferta magazinului cuprinde și produse din portofoliul fostului magazin Cora.
În ceea ce privește produsele non-alimentare, în ofertă se regăsesc articole din universul de cooking (electrocasnice, veselă), produse de igienă sau pentru casă ori grădină, produse cosmetice, dar și jucării, cărți sau rechizite.
Pe lângă serviciile consacrate disponibile în hipermarketuri (PayPoint, plată facturi sau viniete), clienții pot beneficia și de opțiuni precum cardul de cumpărături BT Direct, divizia consumer finance a Băncii Transilvania, prin care beneficiază de 5% cashback din valoarea tuturor cumpărăturilor realizate prin plata integrală în magazin și online, pe Carrefour.ro.
O experiență omnichannel la cumpărături
În linie cu viziunea sa omnichannel, Carrefour își continuă misiunea de a deveni alegerea numărul unu a clienților, prin dezvoltarea rețelei naționale de magazine în toate formatele: Hiper, pentru experiența completă din cadrul sesiunilor de cumpărături săptămânale, Express, pentru rapiditate și caracterul personal al unui magazin de proximitate, Market, aflat la intersecția dintre primele două formate, cu accent pe prospețime, rapiditate și proximitate, și Supeco, formatul discount de tip cash & carry, destinat atât clienților persoane fizice, cât și juridice.
Ca parte din procesul de remodelare, compania extinde beneficiile din programul Act for Good și la nivelul noului hiper din Bacău. Disponibil în aplicația Carrefour, clienții pot acumula puncte de loialitate ce pot fi utilizate ca monedă de schimb pentru a beneficia de discounturi, experiențe diverse și ocazia de a susține comunitatea prin fapte bune.
Carrefour continuă demersul de modernizare a magazinelor din toată țara. Dincolo de casele 100% self checkout, care dispun de un sistem de scanare și efectuare a plății simplu și intuitiv pentru toată lumea, clienții beneficiază de opțiunea Scan & Pay din aplicația Carrefour.
Din 6 iunie, clienții vor putea accesa produsele din magazinul fizic nu numai prin intermediul aplicației și al site-ului carrefour.ro, ci și al platformelor partenere BRINGO, Glovo și Tazz.
Grijă pentru mediu și comunitate
Carrefour aduce mai aproape de oameni întreaga infrastructură de reciclare a ambalajelor de tip PET, aluminiu și sticlă din cadrul Sistemului de Garanție-Returnare.
La fiecare băutură cu logo-ul „Ambalaj cu Garanție” cumpărată, clienții vor plăti o garanție de 0,50 RON pe care o vor putea recupera ulterior fizic, la casele de marcat, sau digital, prin scanarea cu ajutorul aplicației Carrefour a tichetelor de reciclare eliberate de echipamentele de colectare.
Ca sistem permanent, clienții care aduc în noul magazin recipiente cu ulei folosit, beneficiază de recompense, conform unui mecanism foarte simplu: pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.
Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.