Un studiu Tetra Pak arată că sustenabilitatea devine o prioritate pentru sectorul alimentar, cu 50% dintre companii care își revizuiesc procesele de producție pentru a reduce impactul asupra mediului.
Producția de alimente se bazează pe activități și procese tehnologice care consumă cantități mari de energie și combustibili fosili, ceea ce creează noi provocări pentru producători.
Presiunea tot mai mare pentru eficientizarea resurselor, cum ar fi materiile prime, energia sau apa, precum și pentru optimizarea producției de ambalaje, se suprapune cu creșterea costurilor operaționale, inclusiv creșterea prețurilor pentru materii prime, a taxelor pentru emisiile de carbon și a risipei de apă.
Prin urmare, producătorii din industria alimentară se îndreaptă tot mai mult către implementarea de soluții sustenabile în toate domeniile activității lor.
Un studiu realizat de Tetra Pak evidențiază schimbările semnificative ale modului în care industria alimentară abordează această transformare.
Pentru jumătate dintre companiile participante, așteptările tot mai mari ale consumatorilor determină implementarea de practici sustenabile în producția și procesarea alimentelor.
Deciziile finale de cumpărare au un rol esențial, aproape trei sferturi dintre consumatori (74%) fiind dispuși să aleagă produse de la companii responsabile față de mediu. Acest lucru arată că trecerea la procese și produse sustenabile nu este doar un răspuns la tendințe, ci o reacție la schimbările evidente din piață.
Provocarea majoră constă în implementarea de soluții moderne de procesare cu costuri reduse pentru producătorii de alimente, care să încurajeze sectorul să adopte aceste schimbări.
Sustenabilitatea: Un echilibru între eficiență și reducerea costurilor
Dintre cele trei domenii principale ale sustenabilității care influențează strategiile de afaceri ale companiilor, producătorii de alimente se concentrează pe necesitatea reducerii emisiilor de carbon și a consumului de resurse limitate – precum energie pe bază de combustibili fosili, apă și detergenții esențiali pentru asigurarea siguranței alimentare.
Evoluție continuă în industria alimentară
Calea spre sustenabilitate în producția de alimente implică inovație și modernizarea proceselor tehnologice. 65% dintre liderii din industrie subliniază importanța soluțiilor de ultimă generație în reducerea amprentei de carbon a sistemelor alimentare.
„La Tetra Pak, investim resurse considerabile în cercetarea și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru producția alimentară, oferind sprijin partenerilor noștri în optimizarea operațiunilor. Aceste eforturi au condus la implementarea unor linii de producție care au devenit exemple de bune practici, concepute special pentru a reduce consumul de apă, emisiile de CO2 și risipa de materii prime,” explică Laurențiu Boncică, director pentru soluții de procesare, Europa de Est, la Tetra Pak.
Modernizarea chiar și a unei singure componente a echipamentelor de producție poate avea un impact semnificativ, contribuind la reducerea consumului de resurse utilizate și a costurilor operaționale.
Un exemplu este Tetra Pak Tubular Heat Exchanger, care folosește sistemul de regenerare termică P2P (produs-la-produs). Această tehnologie poate reduce semnificativ costurile pentru energie, cu până la 55% comparativ cu sistemele convenționale bazate pe recircularea apei. În plus, reduce și consumul de abur și apă rece, contribuind astfel la creșterea eficienței energetice și la îmbunătățirea sustenabilității operaționale.
Orașe din România în care sunt magazine Primark
Sustenabilitatea poate depăși simpla îmbunătățire a componentelor individuale, având potențialul de a transforma întregul proces de producție. Pentru companiile care urmăresc optimizarea la scară largă, aceste strategii integrate cresc eficiența în gestionarea resurselor.
Un exemplu concret îl oferă industria de produse lactate, unde, prin simplificarea procesului de producție și reducerea numărului de etape de procesare a laptelui, liniile de înaltă temperatură (UHT) echipate cu tehnologia OneStep revoluționează întreaga producție de lactate. Rezultatele sunt elocvente. Consumul de apă scade cu până la 35%, iar consumul de energie este redus cu 44% față de liniile UHT convenționale. Această tehnologie contribuie semnificativ la diminuarea impactului asupra mediului, dar și a costurilor operaționale, reducând consumul de energie termică cu până la 29% și emisiile de carbon cu până la 36%. Prin urmare, reprezintă o soluție esențială pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate în industria lactatelor.
Industria alimentară nu doar că se adaptează unui mediu în schimbare, ci își configurează în mod activ viitorul, generând o valoare adăugată care depășește abordările tradiționale în producția și distribuția de alimente.