Peste jumatate dintre pacienții care prezintă afecțiuni Post-Covid sau Long Covid, mai exact 57%, spun că se confruntă cu oboseală cronică, potrivit unui studiu realizat de Asociația din Grijă pentru Client.
După aproape doi ani de pandemie, trecerea prin boală nu va fi nici pe departe cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea. Există deja urmări sociale, educaționale, economice. Alături de acestea, afecțiunile medicale Post Covid, resimțite de o mare parte din pacienți, vor influența sănătatea fizică și mentală a oamenilor pe termen lung.
„Alarmant este că pe lângă sechelele fizice, peste 45% dintre persoane au recunoscut că au rămas cu probleme de anxietate, depresie, frică sau insomnii, însă doar 8% au cerut consiliere psihologică și/sau își administrează un tratament în acest sens”, afirmă Cosmina Voichița Meseșan, președinte – Asociația din Grijă pentru Client.
Doar 19% din pacienți declară că medicul de familie le-a dat recomandare pentru o evaluare Post Covid
Doar 19% din pacienți declară că medicul de familie le-a dat o recomandare fermă și o trimitere pentru o evaluare Post Covid. 1 din 4 pacienți a menționat că una dintre sursele de informare e medicul specialist, iar peste 60% din persoanele chestionate declară că au citit informații despre Long Covid pe rețelele de socializare. Implicarea specialiștilor în prevenție și conștientizarea pacientului de a face un control medical sau psihologic Post Covid ar fi mai mult decât binevenită. 9 din 10 pacienți cred că este absolut necesară o informare mult mai bună și din surse credibile.
Aproape 40% din respondenți nu au făcut nici o investigație, deși prezintă una sau mai multe simptome Long Covid. Numărul celor care au optat pentru o evaluare completă Post Covid este relativ scăzut, de doar 29%. Mai sunt și pacienți care au recurs la un control medical sau au făcut o parte din analize de sânge recomandate. Majoritatea optează pentru o clinică privată fiindcă, din păcate, în această perioadă accesul pacienților la majoritatea unităților de stat rămâne încă restricționat.
Aproape 40% dintre respondenți nu au făcut nici o investigație deși prezintă simptome Long Covid
Conform studiului, în momentul trecerii prin boală, doar 1 din 5 persoane chestionate a fost vaccinată cu o singură doză sau cu schema completă, mai mult de jumătate nu erau vaccinați și 30% au fost infectați cu virusul Sars CoV 2 înainte ca vaccinul să fie disponibil pentru ei.
„În partea a doua a studiului am analizat pachetele de evaluare Post Covid existente pe piața autohtonă la acest moment și modul în care recepția sau call center-ul clinicilor private știu să comunice empatic, să informeze și să consilieze pacientul. Analiza a fost realizată folosind un studiu de Mystery Shopping sau metoda pacientului anonim.
Rezultatele cercetării arată că doar 18% din reprezentanții clinicilor analizate au oferit încredere și suficiente informații să determine potențialul client să își facă o programare, iar mai mult de jumătate dintre ei nici nu știau de existența acestor servicii / pachete, deși ele erau promovate pe site-ul clinicii”, spune Voichița Cosmina Meseșan.
Nu trebuie omis nici faptul că stabilirea legăturii empatice și înțelegerea stării de sănătate a fiecărui pacient, de la prima interacțiune la actul medical, e un act de umanitate și joacă un rol major în menținerea pacienților multumiți și loiali. Din păcate, nici măcar aici nu avem o bilă albă. În 1 din 2 cazuri pacientul nu a fost întâmpinat la capătul firului de o voce caldă, prietenoasă și empatică.
„O bună comunicare este esențială într-un act medical de calitate și orice clinică de stat sau privată ar trebui: să conștientizeze necesitatea măsurării percepției și gradului de mulțumire al pacienților / clienților, să implementeze un standard – o procedură de relaționare cu pacienții la recepție, să investească în programe de training de comunicare empatică pentru întreg personalul”, adaugă Cosmina Voichița Meseșan.
Lacunele de informare și partea financiară îi obligă pe pacienți să nu apeleze la un specialist
Trebuie menționat că nu doar lacunele de informare, ci și partea financiară, îi obligă pe pacienți să nu apeleze imediat la un specialist. Cele mai simple pachete cuprind câteva analize de sânge începând de la o sumă modică de 130 ron, o parte decontate de CAS, iar cele mai complexe includ investigații neurologice și chiar ședințe de consiliere psihologică, însă acestea depășesc 2000 ron și nu sunt decontate.
„Sfatul meu este ca fiecare persoană care trece/a trecut prin boală să fie extrem de atentă la manifestările propriului corp după vindecare (indiferent de forma de manifestare a bolii) și, în cazul în care observă nereguli, să meargă la medic pentru investigații. Este totuși un virus despre care nu știm cum se va manifesta pe termen lung.
Urmați sfaturile medicilor și nu luați rețete de pe net. Fiecare pacient este diferit și avem nevoie de tratament personalizat. Nu lăsați garda jos, e un virus foarte parșiv! – sunt doar câteva din cele 200 de sfaturi emoționante lăsate de cei care au rămas cu afecțiuni pe termen lung după infectarea cu virusul Sars CoV 2. Multă sănătate!”, mai spune Cosmina Voichița Meseșan.
Citiți și:
- Medicover achiziționează spitalul Polaris Medical
- Încasările de Revelion mai mici cu 40% față de 2019
- Calculator impozit auto 2022 în funcție de motorizare
- Locuri de muncă disponibile în România în noiembrie 2021
- Programul magazinelor Enel în perioada anului nou
- Pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie 2022
Studiul a fost realizat în luna Ianuarie de către Asociația din Grijă Pentru Client în programul „Empatie sau indiferență?”, pe un eșantion de peste 220 de pacienți care prezintă afecțiuni Post Covid.
„Asociația din Grijă pentru Client” realizează monitorizarea calității serviciilor din România pe diferite sectoare de activitate, prin studii de Mystery Shopping și cercetări clasice de marketing privind măsurarea gradului de satisfacție a clienților/pacienților.
Foto: Karolina-grabowska from Pexels
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.