Doza mare de vitamina D poate trata boli incurabile. Suplimentele de vitamina D sunt recomandate în prezent la o doză de 600 de unități internaționale (UI) pe zi dar există și un avertisment cu privire la potențiale toxicități dacă oamenii consumă mai mult.
Pentru unii oameni, suplimentarea cu ceea ce este considerată o doză foarte mare de vitamina D / zi aduce beneficii pentru sănătate mai degrabă, decât toxicități.
Printre beneficiile vitaminei D pentru organism se află întărirea sistemului osos și muscular, stimularea imunității, îmbunătățirea stării de spirit, dezvoltarea armonioasă a fătului, funcționarea optimă a sistemului cardiovascular și reducerea inflamațiilor.
Ce este vitamina D
Vitamina D este un nutrient solubil în grăsimi, unul din cei 24 de micronutrienți esențiali pentru buna funcționare a organismului. Termenul „vitamina D” se referă la mai multe forme diferite ale acestei vitamine, două dintre acestea fiind deosebit de importante pentru sănătatea organismului și anume, vitamina D2 realizată de plante și vitamina D3 produsă în mod natural de organism, în urma expunerii la lumina soarelui. Aceste forme de vitamina D pot fi găsite și în alimente.
Vitamina D este asimilată de organism atunci când razele ultraviolete intră în contact cu pielea. Ea este responsabilă de menținerea nivelului normal de calciu și fosfor în organism, ajutând astfel la creșterea și întărirea oaselor, în special la copii și bătrâni.
Deficiențele de vitamina D sunt asociate cu sănătatea cardiovasculară precară, diabet, hipertensiune arterială, mortalitate prin cancer, declin cognitiv, infecții, boli autoimune și alergii.
Doze mari de vitamina D ca medicament
Medicii afirmă că persoanele cu anumite patologii pot avea nevoie de mai multă vitamina D decât persoanele sănătoase. Unii oameni cu boli incurabile și-au revenit foarte bine după ce li s-au prescris doze mari de această vitamină.
Cercetările au indicat că nivelurile suficiente de vitamina D pot reduce riscul apariției multor afecțiuni, de la boli cardiovasculare la alergii.
Boala autoimună
Bolile autoimune apar atunci când sistemul imunitar al organismului începe să atace țesuturile sănătoase. Acest simptom este asociat cu inflamația. În această situație vitamina D reglează celulele imune, reduce inflamația și activează celulele imune care contracarează răspunsurile autoimune.
Unii pacienți cu boli autoimune au rezistență la vitamina D. Persoana devine mai puțin receptivă la suplimentarea cu această vitamină și la expunerea la soare. Prin urmare, are nevoie de doze mai mari de vitamina D pentru a-și ridica nivelul seric de această vitamină la un interval adecvat.
Sănătatea creierului
Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate cu riscuri mai mari de anxietate, depresie, boala Alzheimer, boala Parkinson și autism.
Astfel, aceasta reglează substanțele chimice din creier care ajută neuronii din cortex și hipocamp să crească și să supraviețuiască. Aceste două zone sunt implicate în memoria și funcțiile cognitive, procesarea emoțiilor și funcțiile motorii complexe.
Doza necesară
Având în vedere că majoritatea oamenilor locuiesc în zonele urbane și se află în interior pentru cea mai mare parte a zilei, administrarea suplimentelor este probabil cea mai convenabilă opțiune.
O persoană poate suplimenta fie vitamina D2 pe bază de plante, cunoscută sub numele de ergocalciferol, fie vitamina D3 de origine animală, cunoscută și sub numele de colecalciferol. Cele două vitamine nu sunt sinonime una cu cealaltă.
Recomandarile generale din ghidurile internaționale privind cantitatea de această vitamină necesară pe zi (exprimată în unități internaționale), la persoanele sănătoase, diferă în funcție de vârstă:
- copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni – 400 UI/zi,
- persoanele cu vârste cuprinse între 1 și 70 de ani, femei gravide și lăuze – 600 UI/zi,
- persoanele peste 71 de ani – 800 UI/zi.
Dozele pot fi ajustate de către medic, în funcție de nevoile individuale ale fiecărei persoane.
Pentru a sintetiza o cantitate adecvată de vitamina D3, este necesară expunerea la soare a brațelor, spatelui, feței și picioarelor timp de 10-15 minute, de 2-3 ori pe săptămână. Producția de vitamina D3 pe cale cutanată scade o dată cu înaintarea în vârstă. În jurul varstei de 70 de ani aceasta este cu 50% mai redusă decât la 20 de ani.
Citiți și:
- Riscuri asociate consumului de cafea, ceai și ciocolată
- Care sunt alimentele sănătoase care conțin carbohidrați
- Depresia, ce este și cum se tratează
- Reţeaua de sănătate Regina Maria a deschis o nouă policlinică
- Peste 85 de boli tratate cu terapii bazate pe celule stem
- GENERALI lansează o asigurare de sănătate modulară
De aceea, este necesară suplimentarea aportului de vitamina D, prin consumul unor produse alimentare bogate în vitamina D3, printre care se numără uleiul de pește, pește (somon, păstrăv, ton, hering, macrou), ciuperci, gălbenuș de ou și produse lactate. Un aport suficient a acestei vitamine poate să aibă un rol în a menține organismul sănătos, protejându-l de unele afecțiuni și tratarea acestora:
- boală cardiacă și hipertensiune arterială,
- diabet,
- infecții și tulburări ale sistemului imun,
- căzături la persoanele vârstnice,
- unele tipuri de cancer, cum sunt cancerul de colon, de prostată și mamar,
- scleroză multiplă.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.