România este de trei ori mai ieftină decât Occidentul la servicii stomatologice. Aproximativ 15% dintre românii care vin în țară de Sărbători folosesc servicii stomatologice la clinici din România, arată o analiză Life Dental Spa. Aceștia pot economisi chiar și până la 75% din costurile tratamentelor dentare față de prețurile practicate în Occident.
Potrivit datelor Life Dental Spa, prețurile serviciilor stomatologice din România sunt și cu până la 75% mai accesibile decât cele practicate în Vest, iar interesul pentru turismul medical a crescut în mod continuu de la un an la altul.
„După mai mult de doi ani de la declanșarea pandemiei, turismul medical redevine o practică de succes în România, iar noi ne așteptăm la un record de pacienți, atât în clinicile noastre, cât și la nivel de piață. Este o realitate faptul că serviciile stomatologice sunt mult mai costisitoare în Occident, astfel că românii revin în țară în perioada sărbătorilor de iarnă cu un dublu scop – atât pentru remedierea problemelor dentare sau un simplu control anual de rutină, cât și pentru petrecerea timpului alături de cei dragi.
Avem mii de pacienți cu programări realizate din timp, care locuiesc și lucreză în străinătate, și care își planifică în așa fel programul pentru a ne trece pragul”, a spus Dr. Cristina Obreja, medic specialist laser dentar.
Mulți români din afara țării folosesc servicii stomatologice în luna decembrie
Clinicilor Life Dental Spa le trec pragul anual, în perioada sărbătorilor, mii de pacienți din Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, inclusiv din SUA, acolo unde tratamentele dentare sunt și de peste 4 ori mai scumpe ca cele din România.
„Prețurile pentru un implant dentar, de exemplu, pornesc de la 400 de euro și pot ajunge și la 1.000 de euro. Spre comparație, atât în Europa de Vest, cât și în SUA, prețurile unei astfel de proceduri sunt și de 4, chiar de 5 ori mai mari.
În cazul în care vorbim de intervenții mai complexe, de tipul unor lucrări protetice, tratamentul unei paradontoze, a bolilor gingivale sau chirurgie dentară, unde tarifele sunt și de ordinul miilor de euro sau de dolari, diferența de preț crește simțitor pentru tratamentele realizate în afara țării.
Ne bazăm foarte mult pe expertiza celor peste 80 de medici specialiști din cele 10 clinici Life Dental Spa de la nivelul întregii țări, unde efectuăm tratamente fără durere, cu laser, la cele mai înalte standarde de calitate disponibile în România în acest moment”, a adăugat Dr. Cristina Obreja.
Potrivit datelor Serviciului de Telecomunicații Speciale, peste 100.000 de români au intrat în țară pe parcursul lunii decembrie de anul trecut, în condițiile în care vizitatorii erau obligați să completeze un formular digital de înregistrare.
„Pe baza programărilor realizate în această perioadă, interesul a fost mai mult decât dublu comparativ cu anul trecut. Întrucât cererea a crescut accelerat, am decis inclusiv să păstrăm clinicile deschise și în zilele libere, de 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, când am onorat toate programările pacienților noștri.
Zimmer Biomet deschide o sucursală ȋn România
Până la sfârșitul lunii noiembrie, peste 30.000 de pacienți au trecut pragul celor zece clinici Life Dental Spa și doar în luna decembrie ne așteptăm ca alte peste 3.000 de persoane să ne viziteze. Acest lucru se va reflecta și în afacerile noastre, care pe parcursul acestui an se vor dubla, de la 4 milioane de euro în 2021, la peste 8 milioane de euro în 2022”, a mai spus Dr. Cristina Obreja.
Fondat în anul 2008, Life Dental Spa este un concept nou de clinici stomatologice pe piața din România, care oferă tratamente dentare fără durere, prin intermediul laserului de precizie ridicată. Tehnologia, brevetată în Statele Unite ale Americii, oferă acum și pacienților din România servicii și tratamente dentare de înaltă calitate la prețuri accesibile.
Cu o echipă de 80 de specialiști în medicină dentară, în 10 clinici la nivelul întregii țări, Life Dental Spa este lider pe piața din România în tratarea afecțiunilor dentare fără durere, prin intermediul laserului. Printre serviciile oferite de Life Dental Spa se numără realizarea tratamentelor fără durere, folosirea materialelor Biocompatibile, stomatologia Holistică, dinți ficși în 24 de ore, paradontologie, implantologie laser, endodonție, protetică, profilaxie, pedodonție, ortodonție, estetică dentară sau chirugie dentară cu laser.
Zeci de mii de pacienți trec anual pragul celor 10 clinici Life Dental Spa din București (Victoriei, Magheru, Unirii), Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Arad, Sibiu sau Pitești.