Consumul de suplimente alimentare în sezonul rece: românii preferă vitaminele și mineralele, suplimente pentru imunitate, dar și pentru răceală și gripă, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.
Șapte din zece români la nivel național declară că, consumă suplimente alimentare dintre care vitamine și minerale (80%), suplimente pentru imunitate (70%), suplimente pentru răceală și gripă (57%), suplimente pentru ficat / hepatoprotectoare (34%) și suplimente pentru digestie, floră intestinală, probiotice și prebiotice (33%).
Comportamentul românilor orientat spre prevenție
Studiul în domeniul farmaceutic derulat la începutul lunii Noiembrie a.c arată că românii au în general un comportament orientat spre prevenție.
Acest comportament orientat spre prevenție este concretizat prin acțiuni de întărire a sistemului imunitar inainte de începerea sezonului rece, acțiuni pe care 74% dintre respondenți declară că obișnuiesc să le întreprindă.
Accesul limitat la sistemul de sănătate în această perioadă a pandemiei, precum și teama românilor de a nu contracta virusul COVID-19 au acutizat și mai mult acest comportament de prevenție.
Astfel, 77% dintre românii din mediul urban și rural declară că încearcă să prevină apariția unei probleme de sănătate prin folosirea suplimentelor alimentare (în creștere cu 16% anul acesta față de septembrie 2020).
În paralel, un sfert dintre români (23%) preferă să trateze o problemă atunci când apare cu ajutorul medicamentelor. Datele arată faptul că un comportament orientat spre prevenție este mai degrabă adoptat de respondenții cu vârste cuprinse între 34 și 44 de ani și de respondenții cu venituri mari (peste 4.000 lei).
Dintre persoanele care preferă să trateze problema atunci când apare se disting tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (31%) și persoanele cu un venit mic, respectiv 33% dintre respondenți.
Suplimente alimentare în pandemie
Pe categorii de gen, bărbații iau în mai mare măsură vitamine și minerale (77% femei vs 85% bărbați), cât și suplimente pentru imunitate (65% femei vs 74% bărbați) și pentru răceală și gripă (49% femei vs 64% bărbați). O explicație ar putea fi aceea că bărbații compensează pentru comportamente mai nesăntătoase, respectiv alimentație, sedentarism, consum de alcool și de aceea tind să consume mai multe vitamine, minerale și suplimente în detrimentul femeilor.
Potrivit studiului, „consumul de vitamine și suplimente a crescut considerabil în acest al doilea an al pandemiei. Astfel, 81% dintre consumatorii români au luat în ultimele trei luni vitamine și minerale (față de 27% în septembrie 2020), iar 70% au luat suplimente alimentare pentru a-și întări sistemul imunitar (față de 32% în septembrie 2020). Suplimentele pentru răceală și gripă sunt achiziționate de 57% dintre respondenți.”
Criteriile de care ţin cont românii atunci când aleg o farmacie
Românii se orientează către farmacii în funcție de cost (70%), proximitate și promoții/ oferte disponibile (39%), urmate de diversitatea produselor (31%). Cele mai mici scoruri sunt înregistrate de criterii precum recomandări ale prietenilor / cunoscuților (6%).
Recomandările funcționează atunci când oamenii au dubii referitor la cea mai bună decizie sau când au nevoie de experiență anterioară. Având în vedere că farmaciile se găsesc la tot pasul, recomandările se situează automat pe poziția cea mai de jos a piramidei.
Citiți și:
- Vor fi mai multe servicii medicale în farmaciile din România
- Biofarm deschide o nouă fabrică de medicamente în România
- Care sunt farmaciile non-stop din București
- ANAF a actualizat lista marilor contribuabili cu obligații noi
- Telemunca în 2021 – care sunt beneficiile şi dezavantajele
- Ce plan are statul pentru cei care au mașini mai vechi de 15 ani
Criteriile de natură emoțională, precum amabilitatea și promptitudinea personalului reușesc în continuare să îi fidelizeze pe 29% dintre respondenți care declară că optează pentru o anumită farmacie în funcție de aceste criterii.
Foto: Moakets from Pixabay
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.