OLX a anunţat că blochează şi elimină anunţurile de vânzare a medicamentelor ruseşti Arbivir şi Arbidol, după ce a sesizat o cerere extrem de mare în ultimul timp, în ciuda faptului că aceste medicamente nu sunt autorizate.
De la începutul anului, pe OLX s-au făcut aproape 12.300 de căutări pentru Arbivir şi Arbidol. Situaţia a escaladat radical în luna octombrie 2021, când s-a înregistrat o creştere a căutărilor de aproape 40 de ori mai mare faţă de luna anterioară. În paralel, în această toamnă a existat şi un număr foarte mare de îmbolnăviri de COVID-19 în ţara noastră.
Peste 8.000 de căutări pe OLX pentru Arbidol și Arbivir în ultimele 5 săptămâni
„OLX, lider al pieței locale de anunțuri generaliste și unul dintre cele mai vizitate site-uri din România, a sesizat un interes crescut al utilizatorilor, în ultimile două luni, pentru comercializarea medicamentelor Arbidol și Arbivir”, se arată în comunicat.
Între 1 octombrie şi 7 noiembrie 2021 au fost peste 8.000 de căutări pe OLX pentru Arbidol şi Arbivir. În comparaţie cu luna aprilie, când au fost înregistrate cu 95% mai puţine căutări.
În România au fost înregistrate peste 1,7 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În acest context, OLX a decis să blocheaze şi să elimine în mod proactiv aceste anunţuri prin care se puteau comercializa medicamentele Arbidol şi Arbivir, apelând la o combinaţie de inteligenţă artificială şi moderare umană.
MedLife va cumpăra Spitalul OncoCard Brașov
„În cazul în care utilizatorii mai găsesc astfel de anunțuri active, echipa OLX îi încurajează să raporteze imediat acest conținut. În mod oficial, aceste medicamente nu sunt recomandate în protocolul de tratament COVID-19”, se arată în comunicat.
Comercializarea oricăror medicamente eliberate pe bază de rețetă, pe platforma OLX, este strict interzisă și astfel de anunțuri sunt eliminate imediat de pe site.
„Au fost 99 de listări de la utilizatori care au încercat să vândă medicamentele Arbidol și Arbivir pe platforma online, în ultima lună, și au fost eliminate imediat. În astfel de situații, OLX acționeaza pe doua planuri: prevenție – prin comunicarea corespunzatoare a diverselor situații întâlnite pe platformă și reacție – prin blocarea anunțurilor de vânzare de produse ilegale, în acest caz, medicamente neautorizate. Echipele noastre de moderare, antifraudă și asistență pentru clienți lucrează non-stop pentru a ne asigura că românii rămân în siguranță”, a declarat Theodor Filoș, OLX Business Manager.
OLX le recomandă utilizatorilor să caute întotdeauna asistență medicală specializată și să cumpere medicamente eliberate pe bază de rețetă de la farmacii sau de la distribuitori autorizați.