Pentru că Sărbătorile de Iarnă sunt tot mai aproape, multe Târguri de Crăciun din orașele europene încep să se deschidă încă din noiembrie. Probabil majoritatea orașelor din Europa organizează astfel de târguri, însă fiecare țară are stilul său propriu în funcție de cultură și istorie, de tradițiile sale de Crăciun.
Când și cum au apărut primele Târguri de Crăciun
Primele semne ale piețelor de Crăciun datează din secolul al XIV- lea în Germania, sub denumirea de „Piața Saint Nicolas”. Primul document referitor la o piață de Crăciun este cunoscut din 1434, în timpul domniei lui Frederic al II-lea al Saxoniei. Acesta se referă la un „Striezelmarkt” care a avut loc la Dresda, înainte de Crăciun.
Reforma mai târziu a continuat tradiția redenumind-ul „Christkindlmarkt“ (Hristos piață copil) pentru a combate cultul sfinților. Piața de Crăciun din Strasbourg datează din 1570, cea din Nürnberg din 1628.
O renaștere a avut loc la mijlocul anilor 1990. Multe orașe din Europa și-au înființat propria piață de Crăciun cu cabane și uneori atracții care conțineau patinoar efemer, roată, etc., oferind astfel o piață mai comercială.
1.Târgul de Crăciun din Viena – Austria
Perioada: 19 Noiembrie – 26 Decembrie 2022
Atât istoria cât și longevitatea vorbesc de la sine, primul târg din Viena având loc în anul 1928. Piața Rathausplatz are un număr de 150 de stand-uri și 60 de căsuțe cu multe dulciuri, băuturi, celebrii cârnați austrieci, cadouri personalizate, ateliere distractive pentru copii și multe alte surprize. Aroma produselor de patiserie și vinul fiert fac orice turist să intre în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Toți copacii din jur sunt împodobiți festiv și luminați.
Capitala târgurilor de Crăciun cum i se mai spune, Viena se situează la limita dintre liniște și agitație, fiind orașul ideal atât pentru familii, cât și pentru grupurile de prieteni.

Foto: Stefan Bernsmann / Pixabay
2. Târgul de Crăciun Köln – Germania
21 noiembrie – 23 decembrie 2022
Köln are mai multe piețe de Crăciun, cea mai mare fiind în centrul orașului, lângă catedrală. Markt der Engel oferă momente magice, cu sute de luminițe suspendate deasupra străzilor. Aici turiștii găsesc o atmosferă festivă și diverse preparate culinare.

Foto: Sveta-k-10780283/ Pexels
3. Târgul de Crăciun din Basel – Elveția
24 noiembrie – 23 decembrie 2022
Piața de Crăciun din Basel este cea mai mare și cea mai cunoscută din Elveția, cu 160 de tarabe decorate care oferă o gamă variată de delicii culinare. Turiștii pot găsi de la cârnați tradiționali, turtă de ghimbir, punch fierbinte, fondue festiv, până la raclette cu coaste.Târgul este împărțit în două secțiuni diferite, la Barfuserplatz și Munsterplatz.
Prima oferă obiecte lucrate manual și bijuterii. La Munsterplatz copii au parte de activități festive distractive, de la ateliere de confecționare de globulețe până la decorarea turtei de ghimbir. Întreg orașul vechi este împodobit, inclusiv magazinele și clădirile. Tot aici sunt împodobiți aproximativ 100 de brazi înalți.

Foto: Facebook/ Winter Wonderland
4. Târgul de Crăciun Winter Wonderland din Londra – Marea Britanie
18 noiembrie 2022 – 02 ianuarie 2023
Winter Wonderland, cel mai mare și cel mai faimos târg de Crăciun din Londra se află pe Hyde Park. Evenimentul combină sărbătorile de iarnă cu un parc tematic de distracții. Aici îl veți găsi chiar și pe Moș Crăciun și multe alte distracții. Intrarea este liberă, însă prețul celor mai multe dintre atracții și al mâncărurilor este destul de mare.
La acest târg veți putea degusta foarte multe delicii culinare specifice, unul dintre acestea fiind cidrul încălzit, băutură englezească. În perioada sărbătorilor de iarnă, locul acesta se transformă într-un tărâm rupt din basm, cu beculețe, colinde și mâncăruri alese. Programul zilnic de vizitare este cuprins între orele 10:00 și 22:00.

Foto: Facebook/ Strasbourg
5. Târgul de Crăciun Strasbourg – Franța
25 noiembrie – 26 decembrie 2022
Târgul de Crăciun din Strasbourg sau „Capitala Crăciunului” cum i se mai spune, arată ca o adevărată scenă a nașterii Domnului în această perioadă a anului. Veți găsi peste 300 de tarabe tradiționale în piețele centrale ale orașului. Cea mai veche piață de Crăciun din Franța are un tradițional brad de Crăciun, cu o înălțime de aproape 30 de metri. În apropiere puteți vedea catedrala din Strasbourg și cabanele din lemn frumos decorate din apropiere.
Pentru a savura un vin fiert sau o ciocolată caldă, mergeți pe Place Broglie, și mai ales „Chez Mathilde”, unde găsiți cea mai bună turtă dulce din Alsacia semnată Mireille Oster. De aici puteți cumpăra ornamente de Crăciun realizate manual de la Meisenthal, care poate fi o idee minunată de cadou.

Foto: Mosaic House Design Hotel Prague
6. Târgul de Crăciun din Praga – Republica Cehă
26 noiembrie 2022 – 6 ianuarie 2023
La Târgul de Crăciun din Praga turiștii găsesc vin fiert și deserturi delicioase. Peisajul este magnific: pe de o parte, turlele gemene din secolul al XIV-lea ale Fecioarei Maria înainte de Tyn, pe de altă parte, faimosul ceas astronomic al orașului din secolul al XV-lea. De aici puteți alege dintr-o multitudine de suveniruri, inclusiv globuri din sticlă mată lucrate manual, pentru a face cadouri.
Este și o gamă diversă de preparate culinare precum cârnați calzi la grătar, clătite, pâine cu usturoi și brânză, toate acestea fiind completate cu un pahar de vin fiert numit svarak, o licoare specifică zonei. Mirosul său de scorțișoară se simte în toată piața. Dacă aveți copii mici, în Piața Orașului Vechi aceștia pot vedea oi, capre și un măgar care așteaptă atenția lor.

Foto: Poland In Your Pocket
7. Târgul de Crăciun din Poznan – Polonia
19 noiembrie – 25 decembrie 2022
Cea mai îndrăgită din Polonia, Piața de Crăciun din Poznan are o mulțime de subiecte de interes. La tarabele din lemn găsiți delicatese de iarnă dar și o sursă de inspirație pentru cadourile de Crăciun. Tot aici se află și roata Ferris din Piața Libertății, unde puteți admira priveliști spectaculoase ale părților istorice din Poznań. Aranjamentele originale vor fi amplasate pe Old Market Square and Plac Wolności (Piața Libertății). Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional Poznan.

Foto: Rebecca-campbell-NXw8BUjFuFw /Unsplash
8. Târgul de Crăciun din Manchester – Marea Britanie
12 noiembrie – 22 decembrie 2022
Istoria acestei Piețe de Crăciun nu este foarte îndelungată, fiind organizată pentru prima dată în 1999. Cu toate acestea, în prezent târgul atrage peste 2 milioane de turiști în fiecare an. Aproximativ 300 de tarabe frumos lucrate, situate în tot orașul, oferă mâncăruri internaționale delicioase, băuturi și cadouri. Piețele de Crăciun din Manchester sunt organizate într-o manieră polivalentă, astfel încât orice vizitator poate găsi ceva pe placul lui.

Foto: likealocalguide
9. Târgul de Crăciun de la Tbilisi – Georgia
25 decembrie 2022 – 14 ianuarie 2023
Piețele de Crăciun sunt organizate aproape în fiecare colț al capitalei, unde puteți găsi obiecte de artizanat, suveniruri, dulciuri de Crăciun, bomboane georgiene, mâncare delicioasă de stradă și vin fiert.
Principalul Târg de Crăciun din Tbilisi este organizat în Piața First Republic, în apropiere de Bulevardul Rustaveli. Târgul oferă divertisment variat și anume, spectacole de teatru, concerte, teatre de păpuși, vizionări de filme în aer liber. Toate acestea se desfășoară într-o atmosferă de basm, în jurul unui brad special de Crăciun.

Foto: eventsmadeira
10. Târgul de Crăciun Funchal – Madeira – Portugalia
1 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023
Pornind de la faptul că Madeira este un arhipelag portughez situat în Oceanul Atlantic, Piața de Crăciun din Funchal poartă un nume specific „Cea mai însorită piață de Crăciun din Europa”, sau „ Cea mai bună destinație însorită de iarnă”. Madeira este o destinația ideală pentru vacanța de Crăciun, pentru cei care nu preferă frigul.

Foto: italybyevents
11. Târgul de Crăciun din Govone – Italia
12 noiembrie – 19 decembrie 2022
Piața de Crăciun din Govone este numită „Magico Paese di Natale” și are loc în micul sat Govone de pe dealurile Langhe-Roero, regiunea viticolă din Piemont, un sit al Patrimoniului Mondial Unesco. Acest eveniment oferă o experiență magică într-un loc cu totul special. Satul Govone se transformă iarna în regatul magic al lui Moș Crăciun, cu multe atracții culturale și gastronomice.
Când se deschide Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei
În Europa sunt zeci, poate chiar sute de Piețe de Crăciun frumoase. Și în România se organizează astfel de târguri dedicate Crăciunului, cele mai cunoscute fiind în Sibiu și la București. Oriunde v-ați afla însă, să vă bucurați de spiritul Crăciunului!