În luna în care se celebrează dragostea respectiv, Sf. Valentin, Sărbătoarea de Dragobete, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) organizează micro-expoziția „O poveste de dragoste de acum 6000 de aniꓽ Îndrăgostiții de la Gumelnița”.
Evenimentul continuă seria de micro-expoziții „Exponatul lunii”, dedicată valorificării bogatului patrimoniu pe care muzeul îl deţine. În cadrul expoziției este prezentată publicului una dintre capodoperele din colecțiile MNIR și anume, o pereche unică de statuete antropomorfe eneolitice, cu o vechime de aproximativ 6000 de ani.
Perechea de îndrăgostiţi a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice din 1960, coordonate de Vladimir Dumitrescu în situl eneolitic de la Gumelniţa (Olteniţa, jud. Călăraşi), considerat de specialişti una dintre cele mai importante aşezări din perioada eneolitică din spaţiul est-european. Cronologic, statueta se încadrează în perioada cuprinsă între 4500 – 4200 a. Chr. şi aparţine culturii Gumelnița.
Piesa este cu totul specială, fiind unul din rarele cazuri de reprezentare a cuplului bărbat-femeie din arta neo-eneolitică. Ca formă, artefactul este o descoperire unică, una dintre creaţiile originale ale civilizaţiei gumelniţene. Se remarcă maniera în care au fost înfăţişate cele două personaje și emoţionează tandreţea dintre cei doi.
Citiți și:
- Tradiții și obiceiuri de Dragobete
- Cum se sărbătorește românește Ziua Îndrăgostiţilor
- Top 18 locuri de vizitat lângă București
- Primul diamant de laborator creat în România, expus la Muzeul Naţional de Geologie
- Bolt transformă trotinetele electrice uzate în bijuterii
- Unde puteți lăsa bilete cu rugăciuni pentru Zidul Plângerii din Ierusalim
Statueta se încadrează în a doua jumătate a mileniului V î.Hr. şi aparţine culturii Gumelnița, una dintre cele mai complexe şi mai interesante civilizaţii ale epocii neo-eneolitice din Sud-Estul Europei. Piesa a fost realizată din lut, modelată manual de artizanii preistorici, decorată cu incizii și perforații, arsă pentru a-i spori rezistenţa, apoi pictată cu alb și roşu, pigmenți care s-au păstrat doar în mică măsură și pe anumite porțiuni. Înălțimeꓽ 6,8 cm.
O replică a acesteia a fost creată special și este disponibilă pentru publicul vizitator, pentru cei care doresc să cunoască mai îndeaproape piesa, să interacționeze cu ea, să observe anumite detalii, s-o atingă.
Micro-expoziția este accesibilă publicului până la sfârșitul lunii și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09ꓽ00 – 17ꓽ00.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.