Statul român a lansat o linie de finanțare prin ajutoare de stat pentru firmele de impact din economie. Scopul declarat este de a ajuta la ,,dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii care asigură echilibrarea balanței comerciale a României’’.
Gestul salutar al autorităților este pus însă sub semnul întrebării de criteriile cel puțin controversate în baza cărora au fost stabilite primele firme intrate în faza finală de analiză. Una dintre ele are un singur angajat și ar urma să beneficieze de 234,5 milioane de lei, iar o alta pare a fi, cel puțin din datele publice, parte unui grup care a mai primit ajutoare de stat și în trecut, pe alte firme.
Schema de ajutor de stat de 750 milioane de lei a fost instituită prin H.G. nr.300/2024, iar firmele au putut aplica online pentru acordarea ajutoarelor până pe 9 septembrie.
Interesant este că, din cele 45 de firme care s-au înscris pe listă, printre care se află Dacia, Farmec, Chimcomplex, Rheinmetall Automecanica SA și alte firme cu mii de angajați și afaceri pe orizontală cu potențial economic, statul a selectat trei firme dintre care una are un singur angajat, o alta are doar 4 angajați, iar cea de-a treia înregistrează o scădere semnificativă a cifrei de afaceri în 2023, de peste 43%.
De unde vin cofinanțările
Potrivit analizei Frames, cele trei companii intrate în faza a doua a analizei autorităților, cu cel mai bun scor dintre toate cele 45 de proiecte depuse de firme, ar trebui să aducă o cofinanțare totală de 108,5 milioane de euro în derulareaproiectelor care necesită investiții totale de peste 1,2 mld. lei (aprox. 243 mil. Euro).
,,Sper ca planurile de afaceri ale celor două companii să prevadă surse clare de finanțare pentru sumele în sarcina acestora, având în vedere că, în cazul tuturor celor trei firme, de fapt, vorbim de sume de ordinul zecilor de milioane de euro neexistente în bilanțurile contabile ale acestor companii pe 2023, cel puțin la prima vedere.
Probabil banii vor veni de la investitori, printr-un aport de capital, însă cred că este absolut necesar să fie identificate sursele clare de finanțare – credite bancare, sume vărsate de acționari, împrumuturi intra-grup etc.’’, a spus Adrian Negrescu, managerul Frames.
Interesant este că documentația de subscriere la ajutorul de stat, prin mecanismul online, este una cel puțin sumară.
,,Documentele pe care firmele solicitante trebuie să le completeze pentru a beneficia de ajutoarele de stat sunt mai mult declarative – avem niște declarații tip, niște excel-uri simple care trebuie completate și cam atât.
Sperăm ca, dincolo de grila de calcul aplicată acestor date prezentate de firme să existe și o verificare suplimentară care să elucideze potențialul firmelor eligibile de a duce mai departe investițiile asumate’’, a adăugat Adrian Negrescu.
Ministerul Finanţelor afirmă, oficial, că punctajul s-a realizat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.300/2024: valoarea cheltuielilor eligibile, tipul investiției inițiale, locația realizării investiției, CAEN pentru care se solicită finanțare, gradul de automatizare, raportul dintre EBITDA și cifra de afaceri.
Cererile de acord pentru finanțare care se încadrează în limita bugetului alocat sesiunii în valoare de 750 mil. lei vor fi analizate în ordinea punctajului realizat, pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.300/2024.
Care este scopul ajutoarelor de stat
Comisia Europeană permite acordarea de ajutoare de stat pe baza unor scheme de finanțare menite să ajute sectoarele economice care se confruntă cu probleme, să ofere un impuls pentru dezvoltarea de investiții pe orizontală, pentru crearea de lanțuri de business și locuri de muncă.
,,Ajutoarele de stat sunt atent gândite să nu influențeze mediul concurențial, să nu creeze practic avantaje unor investitori în fața concurenței, să ajute mai ales zonele slab dezvoltate.
Problema se pune dacă, în România, aceste criterii sunt respectate sau nu. Dacă ajutoarele ajung la firmele care crează cu adevărat plus valoare, locuri de muncă sustenabile, afaceri cu perspectivă economică.
Din păcate, istoria ne-a demonstrat de prea multe ori că multe dintre schemele de ajutor de stat ale autorităților au eșuat în a îndeplini criteriile vizate”, arată analiza.
În cazul noii scheme de ajutor de stat, dincolo de firmele prezentate mai sus vorbim de solicitări de ajutoare din partea unor companii cheie în economia românească care nu au primit, cel puțin în acest moment, ajutorul solicitat.
Statul român ar putea amâna aplicarea amenzilor privind e-Factura
Automobile-Dacia S.A. A solicitat, de exemplu, un ajutor de stat de 37,5 milioane lei, pentru o investiție de 85 de milioane de lei, Pirelli Tyres România SA., subsidiara românească a producătorului italian de anvelope Pirelli a cerut 116,2 milioane de lei pentru a face investiții de aproape 350 de milioane de lei, Chimcomplex Borzești SA a solicitat ajutor de stat de 191,5 milioane de lei pentru a face o investiție de 504 milioane lei iar Rheinmetall Automecanica SA, subsidiara românească a companiei germane din industria de apărare Rheinmetall, care a cumpărat recent fabrica de componente pentru transport greu Automecanica Mediaș, a solicitat un ajutor de stat de 22 de milioane de lei, pentru a face o investiție de 58,3 milioane lei.
,,Dincolo de intențiile salutare ale celor trei firme de a dezvolta investiții de peste 1,2 miliarde de lei și pentru care plecăm de la buna premiză că le vor asuma așa cum s-au angajat, se pune problema de oportunitate și de relevanța investițiilor asumate’’, au spus analiștii de la Frames.
,,Dacia, de exemplu, a solicitat ajutor de stat pentru o nouă vopsitorie despre care managerii companiei spun că este vorba despre un proiect de investiţie care are că obiectiv schimbarea fundamentală a procesului general de vopsire a vehiculelor Dacia.
Și asta în condițiile în care Dacia lucrează cu peste 600 de firme românești, derulând unul dintre cele mai ample lanțuri de business din România. Tot la fel putem vorbi și de investițiile asumate de Chimcomplex, de Pirelli sau de Rheinmetall Automecanica SA”, arată analiza.
Cum pot fi comparate proiectele investiționale care concurează pentru ajutoare de stat
,,Privind din această perspectivă, cum pot fi comparate proiectele investiționale care concurează pentru ajutoarele de stat?
Au autoritățile o formă de calcul, un studiu de impact, care să evalueze impactul real al investițiilor propuse în economie sau judecă doar din prisma grilei ,,contabile” asociate ghidului de finanțare?”, a afirmat Adrian Negrescu.
Potrivit Guvernului, companiile din România au beneficiat anul trecut de ajutoare de stat în valoare totală de circa 29,5 miliarde lei, aproximativ 2% din Produsul Intern Brut. Peste 90% din firmele care au beneficiat de aceste ajutoare sunt IMM-uri care au primit aproape 60% din suma totală plătită, respectiv aproximativ 16,50 miliarde lei. Aproximativ 80% din ajutoarele de stat au fost pentru firme cu capital local.
Cea mai mare pondere (36%) au avut-o, în 2023, ajutoarele de stat plătite în contextul crizei economice generate de pandemia Covid – 19 și cele ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (prin programele guvernamentale IMM Invest, programul de credite cu garanții de stat, susținut de Eximbank).
Cât reprezintă ajutoarele pentru obiective orizontale
Ajutoarele pentru obiective orizontale (ex. protecția mediului, energie, cercetare-dezvoltare, inovare) au reprezentat 26%, iar cele pentru sectorul transporturilor – 17%.
Din totalul de 29,5 miliarde lei, sumă plătită sub forma ajutorului de stat, conform informațiilor puse la dispoziție de furnizori, două treimi au fost acordate sub formă de granturi/subvenții și o treime sub formă de garanții.
,,Această statistică guvernamentală are un minus important. Nu reflectă beneficiile financiare create urmare a acestor ajutoare. Câte locuri de muncă au fost salvate/create, cât a încasat în plus statul din acest demers, altfel spus care au fost efectele pe orizontală, în economie și în bugetul de stat.
În absența unor date concrete, a unui studiu de impact, sunt doar cifre fără o relevanță clară, pare a fi doar o noua pagină din povestea extrem de controversată a ajutoarelor de stat și, mai ales, a beneficiarilor acestora”, a mai spus Negrescu.