TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C
Știri

Cadrele didactice universitare pot obține granturi de 5.000 euro

Autor: The Daily Team 22 august 2022
scris de The Daily Team 22 august 2022 114 afișări
granturi
granturi
Share FacebookTwitterLinkedinReddit
114

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii anunță că de la 1 septembrie încep înscrieile celei de-a cincea ediții a programului Bursele ANIS. Cadrele didactice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate își pot depune aplicațiile în intervalul 1 – 25 septembrie. Proiectele selectate vor beneficia de o sponsorizare sub formă de granturi, în valoare de 5.000 de euro.

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2022) și dețin titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector sau asistent universitar. Candidații trebuie să propună în programa universitară tehnologii și metode inovative de predare, care să integreze cel puțin unul dintre următoarele opt domenii: Artificial Intelligence/Machine Learning, Big Data, Cybersecurity, Internet of Things (IoT), Health Tech, Virtual Reality, Blockchain, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).

Titularii de curs trebuie să introducă un nou curs în anul universitar 2022-2023, să actualizeze un curs existent (în proporție de cel puțin 50%) sau să introducă metode de predare noi și inovative, iar asistenții pot propune soluții pentru actualizarea laboratorului (peste 50%), cu acordul cadrului didactic titular.

Bursele ANIS 2022: Înscrierile încep la 1 septembrie

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2022-2023, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 25 septembrie 2022, iar regulamentul programului poate fi consultat la https://anis.ro/programe/.

Te-ar putea interesa:
  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică
  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

Toate proiectele vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Cele trei criterii de evaluare sunt: caracterul inovativ al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura detaliată ce acoperă obiectivele și materia cursului/laboratorului și metoda, ce se referă la profilul candidatului și utilizarea unor metode inovative de predare.

În luna octombrie finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate, în valoare de 5.000 de euro, în cadrul Galei Burselor ANIS.

Comitetul de evaluare este format din: Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Cuza (Prodecan FI), Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice (Cibernetică), Cătălina Dodu – Atos, Dr. Radu Gramatovici – Universitatea din București (Prorector), Daniel Ilinca – Softbinator Technologies, Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi (Decan ACS), Ion Moldoveanu – Deutsche Bank Global Technology, Dr. Simona Motogna – Universitatea Babeș Bolyai (Vicepreședinte Senat UBB), Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica București (Prodecan ACS), Dr. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj, Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica Timișoara (Președinte Senat UPT), Prof. Dr. Cosmin Bonchis – Universitatea de Vest (Prodecan FMI).

45 de proiecte didactice au obținut sponsorizări in valoare totală de 225.000 euro

Programul Bursele ANIS, ce beneficiază de susținerea directă a companiilor de tehnologie și a reprezentanților mediului universitar, este destinat stimulării eforturilor cadrelor didactice tinere. Obiectivul programului constă în îmbunătățirea metricilor de predare și integrarea tehnologiilor emergente în activitatea didactică.

Lansat în anul 2018, la inițiativa ANIS, programul are o acoperire națională, iar aplicanții ale căror proiecte sunt selectate beneficiază de o sponsorizare a activității didactice în valoare de 5.000 de euro.

În cele patru ediții încheiate, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 45 de proiecte didactice, care au obținut o valoare cumulată de 225.000 de euro. Per total, în edițiile anterioare s-au înscris 122 de cadre didactice, din 39 de facultăți participante, aflate în 11 orașe la nivel național. Totodată, prin intermediul programului au luat naștere și trei colaborări între companii și mediul academic pe proiecte R&D.

Citiți și:

  • Ministerul Muncii a modificat OUG privind majorarea salariilor bugetarilor
  • Investiție de 8,7 mil. euro într-o stație de epurare a apelor
  • S-a prelungit termenul limită de transmitere a raportării SAF-T
  • Ce investiții face Sarom Packaging în următorii 4 ani
  • Noi controale la Complexul Comercial „Dragonul Roșu”
  • Ce companie de ecommerce ocupă locul I în România

Edițiile anterioare au fost realizate cu sprijinul următoarelor companii: Adobe, Atos, Bitdefender, Deutsche Bank, Cornerstone Technologies, eMag, Endava, Enea, Huawei, Microsoft, Qualitance, Softbinator Technologies, Softelligence Engineering, Tremend, Wipro.

Foto: Mufid-majnun-LVcjYwuHQlg from Pexels

Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.

Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și LinkedIn

Te-ar putea interesa:
  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică
  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

Caută articol

EVmarket.ro – Totul despre mașini electrice

EVmarket,

Stiri recente

  • Cea mai recentă inovație a lui Sharp nu este un televizor — este o mașină electrică

  • Noi localităţi din România, atestate ca zone cu resurse turistice

  • Noul program de vizitare la Catedrala Mântuirii Neamului

  • eMAG înregistrează cifre record la finanțare în rate și abonamentul Genius

Lifestyle

  • Catedrala Mântuirii Neamului – Despre tehnică și stilul arhitectural

  • Top 18 locuri de vizitat lângă București

  • Când începe festivalul JazzUP Sea Fest 4 Constanța

Energie

  • Depozitele de gaz din România au depășit cota de umplere de 90 la sută

  • OMV Petrom va produce carburanți sustenabili la Petrobrazi

  • Ce este energia întunecată și cum se manifestă

Poezii

  • O poezie despre „Destine dureroase”

  • Ploaia – o poezie despre importanța apei în natură

  • Martie e Răvășit: O Poezie despre Capriciile Primăverii

  • Contact
  • Despre noi
    • Drepturi de autor

© 2019 – 2025 TheDaily.ro – Publicație independentă de analiză și știri

TheDaily.ro
  • Știri
  • Agricultură
  • Retail
  • Filme
  • Auto
  • Aviație
  • Turism
  • IT & C