În data de 14 octombrie românii sărbătoresc pe Sfânta Parascheva sau Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută pentru darul său de a face minuni și de a vindeca oamenii. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara.
Sfânta Parascheva s-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie, care a fost data decesului său în secolul al XI-lea, la vârsta de 25 de ani.
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfânta Parascheva cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri, s-a născut în anul 1025, în Epivat, Tracia, în apropierea Constantinopolului. Părinții acesteia aveau o situație financiară bună și era foarte credincioși.
Parascheva a murit la vârsta de 25 de ani în orașul natal și a fost înmormântată pe malul mării Marmara. Se spune că cei care se roagă la moaștele sale pot avea parte de minuni în viața lor sau de vindecări miraculoase, motiv pentru care este organizat în fiecare an un pelerinaj la Iași în cinstea Cuvioasei Parascheva, unde se află racla cu moaștele acesteia.
Când avea 10 ani, Sfânta Parascheva era în biserică și deodată a auzit următoarea frază:
„Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine și să ridice Crucea sa și să urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Auzind cele spuse, Sfânta Parascheva s-a îndreptat și mai mult către Dumnezeu și a început să-i ajute pe cei sărmani, oferindu-le hainele ei și lucrurile de valoare.
Nicușor Dan a semnat decizia de demolare a clădirii Cathedral Plaza
Tânăra Parascheva a moștenit o mare avere de la părinți și a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea, deoarece a avut un frate, cu care a împărțit-o. La vârsta de 15 ani, după ce mama sa a încetat din viață, Sfânta Parascheva s-a îndreptat către ținutul Pontului și timp de cinci ani a locuit la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea.
De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos. După ce a văzut Ierusalimul, s-a retras la o mănăstire de călugărițe, în pustiul Iordanului.
La vârsta de 23 de ani, se spune că Sfintei Parascheva i s-a arătat în vis un înger, care i-a spus: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”.
Ascultând ceea ce a spus îngerul, Sfânta Parascheva s-a întors în satul natal. După doi ani de rugăciune, Sfânta Parascheva a trecut la cele sfinte, iar trupul ei a fost îngropat lângă o biserică.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva
În ziua de Sfânta Parascheva se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Una dintre aceste tradiții este că femeile nu au voie să coase sau să toarcă pe 14 septembrie, deoarece le-ar putea apare negi pe mâini. Pe de altă parte, dacă bărbații vor munci în această zi, casa lor va fi lovită de trăsnet.
Tot conform tradiției, Sfânta Parascheva este cea care le ajută pe tinere să se mărite cu cel sortit de Dumnezeu și pe femeile măritate să aibă o naștere ușoară și copii sănătoși.
Top 7 mănăstiri cu icoane făcătoare de minuni
În ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, se spune că, dacă oile dorm înghesuite, se va anunța o iarnă lungă și geroasă, iar dacă dorm separate, iarna va fi blândă.
Tot de Sfânta Parascheva, nu este indicat ca oamenii să lucreze la serviciu sau să facă treabă acasă, pentru că altfel, vor avea boli de ochi și dureri de cap.