Sfântul Nicolae s-a născut în data de 15 martie, anul 270, în Patara din Provincia Lichia, în apropiere de Turcia de astăzi și a murit pe 6 decembrie, anul 343, în Myra, Imperiul Roman de Răsărit. Cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, acesta a fost un episcop creștin al orașului maritim antic grecesc Myra din Asia Mică în timpul Imperiului roman.
Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea părinților săi, el și-a dăruit întreaga avere celor nevoiași. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae a fost un creștin prigonit și închis pentru credință. Sfântul este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.
Legenda cadourilor din ghetuțe și a nuielușei în noaptea magică de Moș Nicolae
Ajunul Sfântului Nicolae este o seară magică și binecuvântată, plină de emoție și bucurie. Se spune că Moş Nicolae, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm şi dacă au fost cuminţi, le pune dulciuri şi alte daruri în ghetuţe dar nu ezită să lase o nuielușă de avertizare pentru cei neascultători.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae în Europa este dedicată în special copiilor. Această sărbătoare îl are protagonist pe Sfântul Nicolae din Myra. Este vorba despre o tradiție vie în mai multe țări europene, ziua de 6 decembrie fiind stabilită ca zi care anunță sosirea Crăciunului.
În calendarul ortodox în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Sfântul Nicolae un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie.
Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri în funcție de regiune
Trăsătura comună a acestor sărbători este distribuirea de cadouri și de dulciuri copiilor, sărbătoare care la unii îl înlocuiește pe Mos Crăciun iar la alții cele două sărbători se complementează una pe alta. În România copiii primesc dulciuri sau cadouri în pantofi dacă au fost cuminți, iar dacă nu, o nuielușă.
Sărbătoarea este valabilă în special în Țările de Jos (cunoscut ca Sinterklaas), Belgia, Luxemburg, nordul și nord-estul Franței (Flandra franceză; nordul Champagne-Ardenne; Franche-Comte; Alsacia, unde este adânc înrădăcinată; și Lorena, unde Sfântul Nicolae este patron), Germania, Austria, Croația, Spania (unde este patronul spiritual al orașului Alicante), Ungaria, Polonia, Cehia, Lituania, Marea Britanie, Ucraina, Slovacia, Slovenia, Serbia, Georgia, Bulgaria și Elveția.
Minunile Sfântului Nicolae
Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria celor 21 de miracole ale sale:
- legenda celor trei surori care au reușit să se mărite după ce au primit zestre trei săculeți cu bani de aur,
- readucerea la viaţă a trei copii omorâţi, a unui corăbier căzut de pe catarg,
- vindecarea unor boli incurabile,
- oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele.
Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună cuiva, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.
Citiți și:
- Misterele legate de Sfântul Andrei, apostolul românilor
- Ziua Naţională a României va fi sărbătorită de Ministerul Culturii
- De ce o sărbătoresc românii pe Sfânta Parascheva
- Sfinții Mihail și Gavril: când se sărbătoresc și de ce
- Povestea lui Moș Crăciun. Când, unde, cum a apărut
- Ce semnificație are sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”
Astăzi, moaştele sale se află în biserica din Bari, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. O mică parte din acestea se află la Mănăstirea Aninoasa din judeţul Argeş şi, din secolul al XIX-lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.