Printre produsele speciale comandate anul acesta la eMAG de Black Friday s-au numărat bilete de cazare, vouchere de bilete de avion, automobile, aur, carne de porc și servicii de sănătate.
A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri, când peste 647.000 de clienți au comandat 3,2 milioane de produse în valoare totală de 896 milioane de lei, în creștere de 22% față de anul trecut, cu mult peste estimările inițiale.
Cei 13.200 de selleri din Marketplace, care au avut oferte în eveniment, au înregistrat vânzări cu 30% mai mari față de ediția de anul trecut. În această zi a fost atins și un nou record al clienților care au activ un abonament Genius, cu livrări nelimitate gratuite și oferte exclusive, care a ajuns la un milion de utilizatori în România.
Diversitatea mare de oferte la cele mai mici prețuri din an a menținut interesul crescut al clienților pentru cumpărături pe parcursul întregii zile. Rezultatele acestei ediții confirmă tendințele identificate în studiile recente, care arată că tot mai mulți consumatori își pregătesc bugete mai mari și chiar amână unele achiziții pentru Black Friday pentru a beneficia de cele mai bune oferte din an atât pentru bunuri de folosință îndelungată, cât și pentru bunuri necesare zi cu zi.
Mulți dintre clienți au profitat și de soluțiile flexibile de plată puse la dispoziție de eMAG, iar 24% din vânzări au fost realizate prin MyWallet și prin celelalte servicii de plată oferite de partenerii eMAG.
Concluziile Black Friday 2024 la eMAG
Ediția de anul acesta eMAG Black Friday a adus noi recorduri în comerțul online românesc. Clienții au făcut comenzi în valoare de 896 mil. lei într-o singură zi.
- Clienții Genius, campioni de Black Friday
Peste 38% dintre clienții care au comandat de Black Friday au avut un abonament Genius, cu livrare gratuită și oferte exclusive. Ei au pus în coș, în medie, 6,3 produse din mai multe categorii, de la electrocasnice mici, produse pentru casă, mobilă, produse cosmetice la hrană pentru animale.
- Majoritatea preferă plata cu cardul
73,35% dintre comenzi au fost achitate cu cardul online, confirmând încă o dată preferința pentru metode de plată simple și sigure.
Un alt mall din București a devenit pet friendly
- Plăți flexibile
Aproape 24% dintre vânzări au fost achitate prin My Wallet sau prin multiplele soluții de creditare disponibile: plata în 4 sau 6 rate fără dobândă direct din contul eMAG sau în până la 40 de rate cu dobândă zero cu cardurile de credit ale băncilor partenere.
- Metoda preferată de livrare este la locker
Aproape 81% dintre comenzi au fost plasate la locker în localitățile în care serviciul este disponibil.
- Achiziții speciale
Printre produsele speciale comandate anul acesta s-au numărat 2.500 de nopți de cazare, 4.000 vouchere de bilete de avion, 19 automobile, dar și 53 de tone de carne de porc și 2.300 de servicii de sănătate.
Top categorii de produse comandate
În topul produselor comandate anul acesta la eMAG de Black Friday se află:
- produse cosmetice, suplimente și îngrijire personală: 615.000,
- băuturi, băcănie, hrană pentru animale și curățenie: 706.000,
- jucării și articole pentru copii: 399.000,
- laptopuri, IT, birotică și papetărie: 144.000,
- TV, audio-video, gaming și cărți: 98.000,
- electrocasnice mici: 162.000,
- fashion și sport: 113.000,
- mobilă și casă: 210.000.
Clienții care au plasat cele mai mari comenzi ca valoare sunt din București, urmați de cei din Constanța, Dolj, Bihor și Giurgiu.