Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de ninsori și vânt pentru mai multe regiuni din România.
Ce regiuni din România se află sub avertizare meteo de cod galben?
Prognoza meteo ANM, 5 decembrie -6 decembrie orevede cod galben de ninsori. Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo de cod galben de ninsori și intensificări ale vântului, zonele afectate fiind cele din Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 metri altitudine.
Local în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 05 decembrie, ora 20:00 și 06 decembrie, ora 08:00.
Vremea se înrăutățește, cu vânt și polei
Totodată, meteorologii de la ANM au emis și o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, polei.
„În intervalul menționat temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum și în centrul și nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge și se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.”
Informare de pe site-ul oficial al ANM
Începând din noaptea de luni spre marți (6 /7 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul țării treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă, au mai precizat meteorologii ANM.
Citiți și:
- ANAF a actualizat lista marilor contribuabili cu obligații noi
- Bugetele pentru marketing digital vor crește cu 15% în 2021
- RE/MAX România: Noul val al pandemiei a înghețat chiriile
- Una din două companii derulează proiecte de digitalizare
- De ce vehiculele electrice nu pot fi adoptate mai repede
- Cele mai noi 10 lansări de filme și seriale pe Netflix
Informarea meteo este valabilă în intervalul 05 decembrie, ora 20:00 și 06 decembrie, ora 12:00.
Foto: pixel2013 / Pixabay
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.