Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă cu familia iar mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi merg la mare, conform unui sondaj INSCOP.
Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită de peste 65,6% dintre români acasă cu familia, 12,5% merg în excursii, iar 3,4% vor să meargă la mare. 4,3% spun că obişnuiesc să facă altceva, în timp ce 13,5% declară că nu sărbătoresc această zi. 0,8% dintre cei intervievaţi nu ştiu sau nu răspund.
Declară că obişnuiesc să petreacă Ziua Muncii acasă cu familia mai ales persoanele peste 60 de ani, inactivii pasivi, locuitorii din regiunea Sud Muntenia, persoanele care au conturi pe Facebook şi cele care au venituri mici. Persoanele cu venituri foarte ridicate şi locuitorii din regiunea Centru declară într-un procent semnificativ mai mare decât media că obişnuiesc să facă excursii.
Persoanele cu venituri ridicate şi „gulerele gri” (persoane cu înaltă calificare) declară într-un procent semnificativ mai mare decât media că nu obişnuiesc să sărbătorească Ziua Muncii.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.
Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.
Ziua Muncii – Eveniment anual
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.
La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”.
Ce conține și cât costă cea mai scumpă înghețată din lume
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.
