Despre cele șapte minuni ale naturii am auzit majoritatea dintre noi, însă pe Pământ există locuri la fel de impresionante. Unele dintre aceste locuri ciudate rămân un mister chiar și pentru oamenii de știință.
Pe Terra există locuri neobișnuite care par să sfideze legile naturii. Sunt locuri înfricoșătoare, mai puțin obișnuite, ciudate, al căror mister nu a putut fi elucidat nici până în prezent de către oamenii de știință.
Acolo unde cuvintele eșuează, imaginile devin cele mai relevante. Veți fi șocați să citiți și să vedeți câteva dintre cele mai ciudate locuri din lume, prea incredibile ca să le credeți adevărate.
1. Barajul de pe râul Tokachi – Lacul de pe Pământ care își schimbă culoarea

Foto:Pixabay / takemigi
Barajul de pe râul Tokachi a fost construit de Hokkaido Development Authority în 1989, împotriva scurgerilor de noroi vulcanic cauzate de erupţia Muntelui Tokachi. După 20 de ani, acesta s-a transformat într-un lac care atrage vizitatori din întreaga lume, datorită culorii sale superbe.
Ceea ce uimește cel mai tare este faptul că, lacul își schimbă culoarea în funcție de unghiul din care este privit. Mai mult, culoarea apei se schimbă odată cu anotimpurile, variind nuanțe de albastru și verde.
Nu se ştie concret de ce lacul are această culoare fermecătoare, însă se crede că aluminiul din apă creează un coloid, o substanţă făcută din particule microscopice dispersate care reflectă lumina în mod inedit. Priveliştea este completată de un grup de mesteceni care au reuşit să crească în mijlocul lacului.
2. Shanay-Timpishka – Râul care fierbe

Foto: Wikimedia / NIMAL TUBE
Shanay-Timpishka, cunoscut și sub numele de La Bomba, este un afluent al râului Amazon, considerat „singurul râu fierbinte din lume”. Râul se află în sanctuarul Mayantuyacu, parte a pădurii înalte Huánuco.
Cu o lungime de 6,4 km, râul este cunoscut pentru temperatura foarte ridicată a apelor sale, cuprinsă între 45 °C și aproape 100 °C (212 °F). Numele înseamnă „fiert de căldura soarelui”, deși sursa de căldură este de fapt geotermală. Apele fierbinți se află de obicei în apropierea vulcanilor, dar în această situație nu există niciun vulcan pe o rază de 700 de kilometri.
3. Izvorul care transformă orice obiect în piatră

Foto: amusingplanet.com
Unul dintre cele mai bizare locuri de pe Pământ se află în Marea Britanie, pe malurile râului Nidd, aproape de oraşul Knaresborough. Este vorba de un izvor a cărui apă bogată în minerale transformă orice obiect lăsat aici în piatră.
Oamenii de ştiinţă au explicat „magia” din spatele procesului de pietrificare. După ce au analizat apa, au constatat că în ea există o concentraţie de minerale foarte mare, iar în momentul în care obiectele intră în contact cu lichidul se creează o coajă tare de minerale, asemănătoare cu forma stalactitelor şi stalagmitelor din peşteră.
Ce este uimitor și pentru care oamenii de ştiinţă nu au încă un răspuns, este viteza cu care are loc pietrificarea, aceasta având loc într-un timp mult mai scurt decât s-ar estima luând în calcul toată concentraţia bogată de minerale din zonă. Procesul de transformare durează de obicei între trei și cinci luni. Datorită acestei puteri miraculoase, izvorul a devenit o atracție turistică foarte populară.
4. Karachay – Lacul de pe Pământ care produce moartea într-o oră
Lacul Karachay de pe teritoriul Rusiei a fost desemnat de institutul Worldwatch drept cel mai toxic loc de pe planetă. Lacul se află în perimetrul uzinei nucleare Mayak Production Association, una dintre cele mai mari fabrici producătoare de arme chimice. Fabrica era secretă, iar cercetătorii de la Mayak au desfăşurat experimente radioactive şi au vărsat deşeuri nucleare în lac.
În 1957, o explozie la fabrică a dispersat particulele radioactive din lac pe o arie de 23.000 km pătrați. Apoi, în 1967, apele au secat, iar particulele radioactive au fost din nou împrăștiate pe o arie de 1.450 km pătrați.
Cantitățile uriașe de deșeuri care au fost lăsate aici au creat probleme enorme, astfel că s-a decis ca apa să fie acoperită cu un zid gros de beton, pentru a preveni dezastrele.
5. Cel mai trăznit loc de pe Pământ la propriu

Foto: reversehomesickness.com
În regiunea sud-vestică a lacului Maracaibo din Venezuela se înregistrează cea mai mare frecvență a fulgerelor. În medie, se detectează 250 de fulgere pe km pătrat, în fiecare an.
Perioada de maximă frecvență a fulgerelor, la gura de vărsare a râului Catatumbo, este vizibilă între mai și octombrie. Aici trăznetele se produc în general, în peste 200 de nopți pe an, dar pot fi și 300 de nopți cu fulgere, într-un an. În intervalele de timp mai mici pot fi numărate uneori câte 25 de descărcări electrice într-un singur minut.
Explicația numărului mare de frecvențe a fulgerelor constă în morfologia aparte a zonei și de diferențele de climat dintre zone apropiate. Împins de vântul marin, aerul cald și încărcat cu umiditate intră în contact cu aerul extrem de rece, provenit din zonele muntoase, aflate în apropiere. Norii se adună, se produc tunete și invariabil apar fulgere. Practic, se poate spune că deasupra acestui lac are loc o furtună care nu se oprește niciodată.
6. Arborele dublu din Casorzo

Foto: Wikimedia / Alfio cioffi from Asti, Italia
Aflat între oraşele Grana şi Casorzo din regiunea italiană Piemont, “Copacul dublu din Casorzo” (Bialbero de Casorzo) este o ciudăţenie a naturii. Nimeni nu ştie cum a reuşit un cireş să se înrădăcineze în vârful unui dud şi să supravieţuiască din poziţia în care se află. Localnicii spun că este posibil ca o pasăre să fi lăsat să cadă din zbor o sămânţă de cireş deasupra dudului, după care cireşul ar fi prins rădăcini în sol prin trunchiul scobit al dudului.
Ce e neobişnuit la copacul dublu din Casorzo este faptul că ambii pomi au dimensiuni destul de mari, ceea ce nu se întâmplă în mod obişnuit în timpul unei asemenea dezvoltări simbiotice. Deşi nu este singurul copac dublu din lume, Bialbero de Casorzo arată cel mai impresionant dintre toţi, ramurile celor doi pomi întinzându-se până la o distanţă de cinci metri.
La fel de surprinzătoare este şi viaţa lungă de până acum a celor doi pomi, ținând cont de faptul că cireşul îşi extrage substanţele nutritive de care are nevoie prin dud.
7. Peștera Movile – Un mediu de pe planeta Marte
Considerată de cercetătorii științifici un „colț de pe Marte”, Peștera Movile a fost descoperită accidental în anul 1986 în zona numită „La Movile”, în partea de nord-vest a orașului Mangalia.
Caverna este unică datorită sistemului de chemosinteză prin care organismele au supravieţuit, în lipsa oxigenului, prin oxidarea unor substanţe minerale. Inclusiv cercetătorii de la NASA au comparat mediul din Peştera cu cel de pe planeta Marte.
Citiți și:
- Top 10 locuri spectaculoase din România, mai puțin cunoscute
- Cele mai căutate locuri din România în Google Maps
- Top șapte cele mai frumoase locuri de glamping din România
- Top 18 locuri de vizitat lângă București
- Top 12 muzee de vizitat în Capitala României
- Castele emblematice ale României. Locuri de poveste de vizitat
Ecosistemul subteran funcționează pe baza chemosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 mil. ani. În total aici s-au descoperit 35 de specii complet noi, care trăiesc pe Pământ într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă de oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan. Curioasele creaturi s-au adaptat și trăiesc în această atmosferă toxică, hrănindu-se cu spuma de pe pietre.
Ne puteți scrie pe adresa redactie@ thedaily.ro.
Urmărește-ne pe Facebook, Twitter și LinkedIn
# Pământ # Terra